Setari Cookie-uri

Advertorial ASIA FEST împlinește 10 ani! Ediția aniversară a festivalului culturilor asiatice are loc între 22 și 24 septembrie

Asia Fest, primul festival din Europa Centrală și de Sud-Est care promovează culturile și gastronomia țărilor asiatice revine cu cea de-a X-a ediție, între 22 și 24 septembrie 2023. Evenimentul are loc în curtea Arenei Naționale din București (intrarea dinspre Strada Maior Coravu) și propune bucureștenilor trei zile de spectacole, filme, bucătărie tradițională asiatică, ateliere și expoziții. Ediția aniversară se remarcă printr-o multitudine de activități culturale și surprize pentru toate vârstele, prin show-uri susținute de artiști asiatici cunoscuți la nivel mondial, dar și prin cea mai mare zonă de food asiatic.

Intrarea la festival este liberă, iar programul acestuia va fi afișat pe www.asiafest.eu.
Cea de-a X-a ediție Asia Fest este un proiect cofinanțat de Primăria Sectorului 2 prin O.G. 51/1998.
Asia Fest reprezintă pașaportul bucureștenilor către țările unui continent caracterizat prin exotism și tradiții cu o istorie îndelungată.
Ediția 2023 va fi dominată de momente de muzică și dansuri atât tradiționale, cât și contemporane, dar și de demonstrații ale unor tradiții milenare ce caracterizează țări ca: Japonia, China, India, Thailanda, Coreea de Sud, Bangladesh, Sri Lanka, Filipine, Turcia. Printre aceste demonstrații se numără: ceremonii ale ceaiului, ateliere de caligrafie, origami, ebru, arte marțiale, parade și prezentări ale costumelor tradiționale asiatice și renumitele concursuri de Cosplay și K-Pop.
Un moment de excepție ce are loc cu ocazia ediției 2023 Asia Fest este concertul extraordinar de J-Rock susținut în România de celebrul artist japonez MI Ishihara Takamasa (石原 崇雅), cu numele de scenă MIYAVI. Acesta vine pentru prima oară în România, iar show-ul său are loc pe 23 septembrie 2023, în zona exterioară a Arenei Naționale București, pe inelul central, (acces din Strada Maior Coravu). MIYAVI este un foarte cunoscut muzician, actor, producător și filantrop japonez, supranumit “chitaristul samurai”.
Gastronomia asiatică se recomandă și ea publicului din Capitală, în zilele Asia Fest, prin mâncăruri tradiționale preparate și servite pe loc. Astfel, vizitatorii vor putea gusta în cea mai mare zonă de food asiatic sute de mâncăruri specifice: Indiei, Turciei, Coreei de Sud, Chinei, Japoniei, Indoneziei, Filipine, Sri Lanka, Pakistan și altor țări din Asia. Experiențele culinare vor transforma zona Arenei Naționale într-un imens restaurant asiatic, unde se vor servi atât preparate binecunoscute ca: sushi, pachețele de primăvară, pui shanghai, chebap, dar și produse mai puțin cunoscute de români, provenite din bucătăriile unor țări ca: Thailanda, Pakistan, Filipine sau Sri Lanka. Dulciurile vor fi la loc de cinste și la această ediție, astfel că nu vor lipsi: baclavalele sau cataiful turcesc, dulciurile tradiționale siriene și libaneze, înghețata prăjită thailandeză și chinezească sau deserturile mochi cu specific japonez.
Amatorii de gătit în stil asiatic vor putea găsi la standurile din Zona Expo a festivalului: condimente, ierburi, sosuri, ceaiuri și alte ingrediente. Zona de cumpărături a Asia Fest propune vizitatorilor și alte produse, atât vestimentare (haine și accesorii), cât și decorațiuni și cosmetice. De asemenea, se vor găsi și produse specifice culturilor coreeană, japoneză, indiană, chineză, turcă: cărți, jocuri, haine, produse cosplay etc.
Pe parcursul celor trei zile Asia Fest 2023, va avea loc și o serie de conferințe și seminarii, susținute de centre culturale și edituri din România, ce promovează țări ca: Japonia, Coreea de Sud, Turcia, India, Indonezia.
Asia Fest este o platformă care reunește într-un dialog multicultural culturile vibrante ale țărilor asiatice, gastronomia, dar și creativitatea acestora ce se reflectă într-un mix de tradiții și modern.
Programul complet al Asia Fest 2023 va putea fi accesat în curând pe www.asiafest.eu și pe paginile de Instagram și Facebook Asia Fest.
Finanțator: Primăria Sectorului 2 București
Parteneri: Asahi Beer, JTI, Pop Cola, Kikkoman, Japanos
Parteneri culturali: Ambasada Japoniei la București, Ambasada Republicii Populare Chineze la București, Ambasada Indiei la București, Ambasada Indoneziei la București, Bad Unicorn, Casa Româno-Chineză, Centrul de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru", Centrul de Studii Româno-Coreene, Asociația Haramitchi RO, Tenshin, Asociația Culturală Sarang Hanguk, Asociația Culturală Nan Kibun, Discover Korea, Indra Dance Academy, Institutul de Artă Euroasiatic, Shanghai Wushu, Institutul Confucius, Sweets Kendama, Festivalul de Film Japonez IZANAGI.
Parteneri media: : Magic FM, Blitz TV, Pheonix Media, AGERPRES, Wall-Street.ro, Kudika.ro, Garbo.ro, NewsBucuresti.ro, DescoperaBucurestiul.eu, Social Moms, PRwave, Bucataras.ro, Gustos.ro, Culinar.ro, Reteteculinare.ro, IQads, Spotmedia.ro, Munteanu, B365.ro, ZileșiNopți.ro, K Drama Romania, MedMondi, Hayat, Catchy.

Vizionare placuta


Kudika
4 Septembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.