Setari Cookie-uri

Un nou comunicat din partea Palatului Kensington. Prințesa Kate, impresionată de valul de mesaje și încurajări

După ce a anunțat diagnosticul teribil pe care l-a primit, Prințesa Kate a fost impresionată să vadă miile de mesaje pline de solidaritate și încurajare primite de la oameni din întreaga lume. Soția Prințului Williams a dorit să le mulțumească tuturor celor care îi sunt alături în această perioadă de grea încercare.

Palatul Kensington a emis un comunicat de presă în care a transmis declarația recentă a Prințesei Kate Middleton și a Prințului William, după ce Kate a dezvăluit diagnosticul ei de cancer. Această declarație a fost menționată ca fiind ultima pe care o vom auzi de la cuplu regal pentru o vreme, conform informațiilor furnizate de BBC.

Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, soția Prințului William și moștenitoarea tronului britanic, a spus vineri că va urma chimioterapie preventivă după ce testele post-intervenție chirurgicală majoră din ianuarie au indicat prezența cancerului în zona abdominală. Ea a descris descoperirea ca fiind "un șoc enorm", iar vestea a fost cu siguranță o lovitură pentru familia regală britanică, mai ales după ce și regele Charles a anunțat că urmează tratament pentru aceeași boală.

Citește și:

Comunicatul emis de Palatul Kensington a transmis că atât Prințesa Kate Middleton, cât și Prințul William au fost impresionați de mesajele de susținere primite din Regatul Unit, din Commonwealth și din întreaga lume. Ei și-au exprimat recunoștință pentru căldura și susținerea publicului și au subliniat importanța confidențialității în această perioadă dificilă.

''Prinţul şi prinţesa sunt ambii extrem de impresionaţi de mesajele binevoitoare din partea oamenilor din Regatul Unit, Commonwealth şi din lumea întreagă drept răspuns la mesajul Alteţii Sale Regale. [...]

Sunt extrem de impresionaţi de căldura şi susţinerea publicului şi sunt recunoscători pentru înţelegerea cu care a fost primită dorinţa lor privind confidenţialitatea în această perioadă'', se arată în comunicatul venit din partea Palatului Kensington.

Citește și:

Unul dintre cele mai emoționante mesaje de susținere a venit din partea fratelui lui Kate, James Middleton, care a publicat o fotografie pe Instagram alături de sora lui și a transmis un mesaj profund de solidaritate și încredere în puterea lor de a depăși împreună această încercare dificilă.

''De-a lungul anilor, am urcat mulţi munţi împreună. Ca o familie, vom urca şi acest munte împreună cu tine''.

În plus, presa internațională a acordat o atenție considerabilă diagnosticului lui Kate, notând că situația gravă de sănătate a ambilor membri ai familiei regale pune o presiune suplimentară pe o monarhie deja slăbită. Deși acesta este un moment dificil pentru familia regală și pentru întreaga țară, mesajul de unitate și solidaritate transmis de Kate și William în fața acestei încercări este un exemplu de putere și demnitate.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
25 Martie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.