Setari Cookie-uri

Frumusetea cere apa

Fara apa nu se poate! Iata o concluzie, la care, din nefericire, multi dintre noi ajung prea tarziu. Cum reuseste acest "elixir al vietii" sa ne mentina sanatosi, sa ne stimuleze performantele, puterea de concentrare si chiar sa reduca aparitia ridurilor?

Pentru femei, consumul de lichide este extrem de important, pentru ca, in general, ele transpira mai mult decat barbatii. Astfel, nu numai ca pierd mai mult lichid din organism, dar si o serie de substante minerale, de pilda calciu. La un efort normal, organismul elimina zilnic pana la 3 l de apa. Cand cantitatea de lichid se reduce prea mult, sangele se ingroasa si transportul de oxigen devine mai dificil. Urmarea: tensiunea arteriala scade in mod drastic si dupa un timp relativ scurt se instaleaza o stare de oboseala insotita de probleme cardiace si de circulatie a sangelui. Setea este un semnal de alarma al organismului si inseamna lipsa acuta de apa. Deficitul de lichide pe durata lunga, poate provoca afectiuni ale rinichilor si, de asemenea, aparitia timpurie a ridurilor. In principiu se stie: cu cat e mai mare cantitatea de lichide, cu atat e mai bine. Nutritionistii recomanda cel putin 1,5 2 l pe zi si chiar mai mult, pe timp de vara, cand efortul este mai mare si se transpira mai mult. Organismul nostru e compus din 60-70% apa. Aceasta transporta substantele nutritive acolo unde urmeaza sa fie "valorificate" si elimina reziduurile metabolismului prin ficat, intestin si rinichi. Ce sa bem? Ceaiuri, sucuri, alcool? Ideea ca ne putem potoli setea cu un cocktail de la frigider, functioneaza numai in spoturile publicitare. De pilda, fiecare ml de alcool inseamna eliminare de apa si, deci, cresterea nevoii de hidratare. Ideale sunt: apa minerala semiacidulata, sucurile naturale (din fructe stoarse cu mana ta, nu cele a caror eticheta "certifica" acest lucru!) si ceaiurile din plante. E bine sa eviti totusi ceaiul negru, berea cu alcool, cafeaua si sucurile foarte acidulate, compusii lor stimuland eliminarea lichidelor. Actrita Sharon Stone se spala pe cap cu apa minerala, ceea ce impiedica resturile de calcar sa ramana in par. Apa minerala pentru ultimul clatit confera parului mai mult volum si il face mai usor de coafat. Apele de munte, fie ele paraie, rauri sau izvoare, au un efect tonic cu totul deosebit. O baie rapida in apa rece a unui izvor de munte este, din punctul de vedere al efectului de revigorare, cel putin echivalentul a cateva cesti de cafea. De aceea, procedurile cu apa de munte sunt considerate printre mijloacele cele mai eficiente de a reveni rapid la forma si tonusul maxim. Bogata in sare, iod si brom, apa de mare este un elixir pentru piele. Efectul chimic al apei e dublat de masajul natural facut de valuri, asa incat circulatia la nivelul pielii este bine activata. Baile in mare de 1-2 ore pe zi, facute vreme de cel putin doua saptamani consecutiv, au efecte excelente in tratarea unor afectiuni ale pielii, intre care acneea si eczemele. Fiecare schimbare de anotimp cere organismului nostru o adaptare. Legile cosmice sunt facute pentru pamanteni. Asemenea naturii, omul "incolteste" si "inverzeste" si el sub soarele primaverii, cuprins de unda universala a renasterii. Un articol de Alina Boicu
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
8 Mai 2006
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.