Setari Cookie-uri

10 eroine din cărți cu care fiecare dintre noi se poate identifica în viața reală

Oprește-te din a mai juca rolul de victimă! Acesta nu este un rol care impresionează, ci mai degrabă este un rol care îi îndepărtează pe mulți de lângă victimă. Alege să fii o eroină! În primul rând, fii eroina propriei tale vieți.

Cred că nimic nu este mai satisfăcător pentru un om decât să fie propriul său erou, propriul său exemplu de urmat în viață. Să știe că ori de câte ori viața l-a trântit la pământ, el s-a ridicat tot de atâtea ori, rămânând același om bun care vrea să ofere iubire. Mai mult, a devenit un om mult mai puternic și mai sigur pe el.

Până atunci, însă, primii eroi pentru care facem o pasiune sunt cei din desene animate, filme și cărți. Sunt eroi și eroine cu care vrem să ne asemănăm și în cele mai multe situații chiar ajungem să ne recunoaștem. Îți las mai jos câteva exemple de eroine și cărțile ale căror personaje sunt, pe care trebuie să le citești!

1. Scarlett O'Hara din Pe aripile vântului

Eroine din carti Scarlett O'Hara reprezintă unul dintre cele mai puternice personaje din literatură. O femeie cu o personalitate unică, fascinantă, care dă dovadă de tărie de caracter în ciuda încercărilor și loviturilor pe care viața i le oferă. Scarlett este superbă, frumoasă și încrezătoare în sine, ceea ce îi face pe mai toți bărbații care o întâlnesc să se îndrăgosteasca de ea și să o iubească, mai puțin pe unul dintre ei, singurul pe care ea și-l dorea.

Citește și:

"Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cum eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci." [Fragment din carte]

Citește și:

2. Elizabeth Bennet din Mândrie și prejudecată

Carti cu eroine Elizabeth Bennet este a doua ca vârstă și frumusețe dintre surorile ei, cinci la număr.

Este o tânără inteligentă și spirituală, îi plac plimbările în aer liber și este sigură de judecata ei în ceea ce îi privește pe ceilalți, până în momentul în care domnul Darcy, pe care îl cataloga un antipatic și un înfumurat, se dovedește a fi un om bun și darnic cu care se și căsătorește.

Dintre cele cinci surori, Elizabeth este fiica preferată a tatălui, fiind "rafinată și cizelată".

3. Katniss Everdeen din Jocurile Foamei

Eroine din carti Katniss Everdeen este personajul principal al trilogiei Jocurile Foamei, eroina care trage cu arcul. Deși provine dintr-o familie săracă, crescută fără tată, tânăra de doar 16 ani ani este o eroină cu superputeri, care, pentru a-și ajuta familia, se apucă de vânătoare. Datorită vieții petrecute în sălbăticie, Katniss este mai puternică decât ceilalți, este o rebelă, iar decesul tatălui și depresia mamei o transformă într-o supraviețuitoare. Nu își dorește să se căsătorească sau să aibă copii și are mari probleme cu încrederea în ceilalți.

Citește și:

4. Lumikki din Roșu ca sângele

Eroine din carti Lumikki este o elevă singuratică dintr-un liceu de artă din Finlanda care preferă hainele de băieți, a fost abuzată de mai multe ori în trecut, motiv pentru care s-a apucat de lupte, este sarcatstic, introvertită și foarte critică. Are reguli de viață și reușește să îi citească pe ceilalți după câteva detalii.

"Lumikki cunoștea fenomenul. Îl văzuse luând naștere la începutul liceului. Între clasele a șasea și a șaptea, o parte din fete apăruseră la școală ca și când le căzuse jumătate din creier în lac. Fetele altădată deștepte nu mai știau acum să rezolve nici cele mai simple probleme de matematică sau nu putea alerga o sută de metri fără să nu "moară". Așa strigau și chițăiau fetele de mai multe ori pe zi, când pentru a atrage atenția, când pentru a mima neajutorarea. Își fluturau pleoapele și mestecau gumă.

Citește și:

Lumiki meditase o vreme, până când își dăduse seama că toată prosteala asta era pentru băieți. Că ele le semnalizau că sunt micuțe, drăgălașe, vulnerabile. Și sexy în sensul bun, din punctul de vedere al unora dintre băieți. Se prosteau pentru ca băieții cei mai buni din clasă să se simtă mai deștepți, mai puternici și mai cunoscători. Lumikki se întrebase mereu dacă ei își dădeau seama ce făceau ele. Nu li se părea umilitor că fetele trebuie să joace teatru pentru ca ei să se simtă superiori?"

5. Jane Eyre din Jane Eyre

Eroine din carti Jane este o eroină neobișnuită, o copilă orfană, micuță și urâțică. O perioadă locuiește într-un cămin pentru copiii nobililor săraci, unde învață să devină profesoară pentru copiii artistocraților. Jane este independentă, onestă și are pincipii solide, în același timp fiind princepută la dans, pictură, croșetat și limba franceză.

Citește și:

Prima sa slujba este cea de guvernantă a fiicei unui nobil de țară, Edward Rochester - de care se și îndrăgostește: "Credeţi că, dacă sunt săracă, necunoscută, urâtă şi mică, sunt şi lipsită de suflet şi de inimă?". Jane și Rochester urmează să se căsătorească, însă în ziua nunții află că nebuna de la etajul trei a casei în care locuia este soția legitimă a bărbatului. Pentru a rezista tentației de a se transforma în amanta lui, Jane fuge la țară, unde este ajutată de două călugărițe și fratele lor să se pună pe picioare. Viața acesteia se schimbă în momentul în care primește o avere drept moștenire și se întoarce să-l regăsească pe Rochester, acum orb și cu arsuri grave provenite dintr-un incendiu. Într-un final, cei doi se căsătoresc.

Citește și:

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.