Iată topul aparatelor electrocasnice care te ajută să organizezi rapid cine în familie și să petreci timp de calitate alături de cei dragi.
Într-o epocă în care resursa cea mai prețioasă este timpul, cu toții încercăm să-l valorificăm la maximum. Fiindcă nu se poate cumpăra, ne străduim cu toate mijloacele să îl economisim, ajutându-ne de toate pârghiile pe care tehnologia ni le aduce în cale.
Poate motivul principal pentru care încercăm să facem asta este pentru a putea petrece timp prețios cu familia. Momentele în care toată lumea se strânge în jurul mesei rămân în memoria fiecăruia dintre noi ca amintiri prețioase, baze ale dezvoltării noastre ca oameni.
Astăzi, tehnologia ne pune la dispoziție nenumărate mijloace pentru a ne putea face timpul petrecut cu familia cât mai agreabil. Să nu ezităm să facem din ritualul mesei în familie una dintre cele mai plăcute amintiri, folosindu-ne de tot ceea ce putem!
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Inovaţia momentului. Miele lansează categoria de produse AI pentru bucătărie la târgul de tehnologie IFA 2023
- SISTEMUL DE PLATA, CHECK-IN, TOP UP ȘI REFUND LA CEA DE-A CINCEA EDITIE A FESTIVALULUI NEVERSEA
- Epilare definitivă cu noul aparat Splendor X la Avra Aesthetic Institute
În continuare, vei afla un top al aparatelor electrocasnice ce ne ajută să adunăm familia în jurul mesei, într-o atmosferă cât mai plăcută și fără să pierdem timp prețios.
Steamerul (aparat de călcat vertical cu aburi)
Nu-i așa că masa pare mult mai îmbietoare, atunci când așezi farfuriile curate direct pe o față de masă albă și proaspăt călcată? Dar, ca să ajungi la această imagine, trebuie să-ți întinzi masa de călcat și să muncești nenumărate minute, până ajungi la un rezultat care să te mulțumească.
Aici îți vine în ajutor aparatul de călcat vertical cu aburi (steamer). El te ajută să netezești orice cută și să te bucuri de prospețimea unei țesături perfect întinse, fără dureri de spate și fără minute prețioase pierdute.
Mașina de făcut pâine
Ce poate fi mai îmbietor decât aroma de pâine proaspătă și, mai mult decât atât, mirosul de paine de casa? Nu
există multe mirosuri care să fie atât de irezistibile, de aceea, când ai la îndemână o mașină de făcut pâine, coacerea unei pâini de casă este aproape o joacă.
Și nu-ți rămâne decât să încerci multitudinea de rețete, împreună cu cei dragi, iar apoi să te bucuri de aburii îmbietori și de coaja crocantă. Cu siguranță pâinea caldă va fi apreciată de familie și de prieteni!
Robotul de bucătărie
Acesta poate fi numit, pe bună dreptate, regele aparatelor electrocasnice. De la aperitive, ciorbe, supe și feluri principale până la deserturi, robotul de bucătărie este implicat în prepararea tuturor felurilor de mâncare ce pot alcătui o cină de neuitat.
Acest produs pasează, mărunțește, taie în cubulețe sau feliază legumele, carnea, brânzeturile și fructele în cel mai scurt timp posibil. Poate chiar să bată frișca și albușurile, dar și să frământe aluaturi, ca să ne bucurăm și de un desert minunat, la sfârșitul unei mese bogate.
Mașina de spălat vase
După o masă îndestulătoare, e timpul să strângem și să ne apucăm de curățat masa. Dar, când te gândești la chinul spălatului vaselor de mână, te gândești că ar fi extrem de util să ai și o mașină de spălat vase.
Acest minunat aparat electrocasnic îți conferă beneficiul de a te relaxa, fără să ai grija treburilor casnice absolut necesare, după fiecare masă. Unde mai pui că, pe lângă economia de timp, faci și economie de apă și energie fizică, deci, implicit, de bani. Câștig pe toate planurile!
- Top 3 zodii care stiu sa iubeasca cu adevarat. Ele sunt cei mai buni parteneri de cuplu pe termen lung
- Prestige Orchestra face un top 5 al celor mai potrivite piese pentru dansul mirilor în 2023
- Top 3 zodii despre care se spune că sunt cele mai materialiste: știu să învârtă banii și să obțină succesul