Setari Cookie-uri

Surpriza pe care a pregătit-o Dorian Popa pentru fiica Paulei Seling! Artista, mesaj de recunoștință pentru Dorian

Paula Seling este o mamă devotată, iar fericirea fiicei sale, Elena, înseamnă totul pentru ea. Recent, fiica ei a avut o dorință mai neobișnuită, pe care Dorian Popa i-a îndeplinit-o.

Paula Seling a atras recent atenția în mediul online printr-o postare emoționantă, în care i-a mulțumit lui Dorian Popa pentru un gest special făcut pentru fiica sa adoptivă, Elena, în vârstă de 9 ani.

Elena este o fetiță adorabilă și talentată, pe care Paula Seling a adoptat-o și căreia îi acordă toată iubirea și susținerea de care are nevoie. Paula a descris-o pe fiica sa drept "un copil foarte ascultător și fără pretenții mari", care adoră să participe la cursuri de înot și balet. Ea este o micuță cochetă și începe să exploreze universul frumuseții, îndrăznind să se joace cu produse de machiaj destinate copiilor, precum gloss, ojă și ruj.

Recent, micuța Elena și-a exprimat dorința de a-l cunoaște pe Dorian Popa, un model pentru tânăra generație. Paula Seling a reușit să găsească numărul de telefon al lui Dorian și l-a sunat pentru a-i face o surpriză fiicei sale.

Citește și:

„În urma cu ceva timp, Elena m-a întrebat, timid, dacă nu am numărul lui Dorian Popa, pentru că ar vrea să îl cunoască, pe el și pe Cheluțu 🙈 Am dat repede niște telefoane și am reușit să îl găsesc. A fost foarte amabil, elegant și respectuos. Cel mai mult mi-au plăcut sfaturile minunate pe care i le-a dat Elenei, cu o dicție impecabilă și o exprimare corectă. I-a explicat îndelung de ce trebuie să înveți, cât de importantă este dezvoltarea personală, câte fete frumoase ca ea pot exista, dar și cât de specială este o fată frumoasă și deșteaptă, informată și inteligentă. Felicitări, Dorian, pentru exemplul de succes muncit. Mulțumesc pentru disponibilitate și amabilitate. ❤️”, a scris iubita artistă, pe pagina sa de social media.

Citește și:

Paula Seling, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit recent că a adoptat o fetiță, deși acest lucru s-a întâmplat cu 6 ani în urmă. Vedeta a subliniat că Elena este un copil bun și darnic, care se înțelege foarte bine cu colegii săi de la școală, chiar și atunci când aceștia descoperă că este fiica unei persoane publice. Paula Seling a mărturisit că Elena știe să se facă plăcută și că este mereu deschisă la a împărți cu ceilalți.

„Elena știe să se facă plăcută, împarte cărți și creioane colorate tuturor și-mi povestește după afterschool fiecare aventură a zilei. De altfel, ăsta e și motivul pentru care de când a început școala nu prea facem lecții împreună. Fiindcă și le face deja de la școală. Acasă, mai completam când e cazul, când și când. În rest citim împreună, ne plimbăm cățelul împreună sau mai facem mâncare, uneori tot împreună!”., a precizat Paula Seling, pentru cancan.ro.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
25 Octombrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.