Monica Anghel a slăbit spectaculos, iar acum se poate lăuda cu faptul că are același număr de kilograme pe care îl avea și la 24 de ani.
Monica Anghel a devenit o sursă de inspirație pentru mulți oameni datorită transformării impresionante prin care a trecut. La vârsta de 52 de ani, artista a reușit să slăbească peste 40 de kilograme, ajungând la aceeași greutate pe care o avea la vârsta de 24 de ani. Cu toate speculațiile legate de o posibilă intervenție chirurgicală, Monica Anghel a fost mereu sinceră în privința metodelor pe care le-a folosit pentru a-și atinge obiectivele de slăbire.
Cu un regim alimentar echilibrat și o abordare sănătoasă a postului intermitent, Monica Anghel a reușit să-și transforme radical viața și aspectul fizic.
„Nu vreau să mai slăbesc, dar trebuie să mă mențin și să mă mențin trebuie să am un stil de viață sănătos. Trebuie să am grijă ce mănânc. Eu îmi continui fastingul meu, care este foarte sănătos. Eu mă simt extraordinar de bine cu postul intermitent și atunci de ce să renunț. În intervalul a șase ore am două sau trei mese, dar sunt și zile în care nu mănânc deloc și mă hidratez cu apă simplă și apă cu lămâie și mă simt foarte bine. Nu îți imagina că zilele astea sunt foarte multe”, a spus artista la Antena Stars, potrivit spynews.ro.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Irina i-a spus tatălui său, Irinel Columbeanu, să nu vină în America: Mă anunță ea când...
- Irinel Columbeanu își dorește să îl cunoască pe viitorul său ginere! Irina are primul iubit: E normal să aibă o relație
- The Marvels, trei eroine foarte diferite într-o nouă și palpitantă aventură din universul MCU
Mai mult decât un proces de transformare fizică, procesul de slăbit al Monicăi Anghel a fost și o experiență mentală și emoțională. După ce a suferit o operație la coloană, artista a simțit nevoia de sprijin și consiliere pentru a-și menține noua greutate. Astfel, ea a mers la un psiholog.
"Din punctul meu de vedere, m-a ajutat într-un mod extraordinar, pentru că întrebarea mea era: 'OK, slăbesc, dar ce anume mă va determina să rămân la noua greutate?' Și psihologul m-a ajutat să înțeleg lucrurile, mi-a dat niște sfaturi care au fost extraordinar de bune ca să nu mă mai îngraș la loc. Era o chestiune de sănătate și mi s-a părut extrem de important să știu ce trebuie să fac ca să-mi mențin greutatea," a mai dezvăluit Monica Anghel.
Citește și:
- Descoperiți top 7 hoteluri din Zanzibar pentru o experiență de neuitat
- Monica Bârlădeanu, despre minunile pe care le-a trăit rugându-se la Dumnezeu: Lucrurile pe care nu le ierți, sunt poveri...
- Interviu Monica Anastase, creatoarea evenimentului Om Cu Om: O platformă pentru întâlniri reale între oameni asumați