Setari Cookie-uri

Vinul potrivit la momentul potrivit – momentele speciale din viață trebuie sărbătorite cu un vin pe măsură

Atunci când vine vorba de sărbătoare sau de momentele speciale petrecute alături de oameni dragi, în fruntea listei de cumpăraturi se află întotdeauna vinul. Următoarea întrebare firească este cum alegem vinul potrivit nu doar pentru fiecare fel de mâncare în parte, ci și pentru fiecare moment de bucurie.

Prin urmare, azi am lansat provocarea Vinul potrivit la momentul potrivit. Am ales câteva scenarii des întâlnite în viața de zi cu zi, iar specialiștii de la Crama Știrbey ne-au răspuns cu sugestiile ideale fiecărei ocazii în parte.

1. Masa de Paște

La masa de Paște, ne bucurăm de feluri de mâncare diverse și ne înconjurăm atât de prieteni, cât și de familie.

Care sunt sortimentele ideale de vin pentru masa de Paște?

Masa de Paște nu o cunosc decât tradițională, cu oua încondeiate. Cu drob, cu miel la cuptor, cu pască, iar în copilăria mea ouăle erau doar roșii.

Și pentru că ouăle de Paște sunt acompaniate de toate prospețimile primăverii, aș sugera un vin tânăr, proaspăt, cu aciditate vioaie și fructuozitate elegantă.

Citește și:

Drobul, unic în felul lui și nemaiîntâlnit în alte țări cunoscute de mine, s-ar bucura foarte tare să fie subliniat de Sauvignon Blanc, un vin alb fin, elegant, cu un buchet de ardei verde, dar și de citrice sau de busuioc, și cu o mineralizare complexă în gură. Pentru adepții vinurilor rosé, Rosé din Cabernet ar fi altă opțiune.

Mielul, punctul culminant și plin de însemnătate din meniu, își dorește seamănul în paharul alăturat lui. Și aici devin de-a dreptul subiectivă, adorând Feteasca Regală, dacă se poate chiar cea educată în butoaie de stejar, anume Feteasca Regală Genius Loci. Acest soi alb este singurul pe care îl cunosc având și taninele pe care le întâlnim la soiurile roșii. Dacă este bine vinificat, acest vine este o poezie lungă, frumoasă și complexă. Înlocuiește bine un vin roșu. Și pentru iubitorii și iubitoarele de vinuri roșii aș pleda pentru un Negru de Drăgășani Rezervă, acesta fiind o lungă, adâncă și complexă proză care nu obosește, ori plictisește niciun moment.

Citește și:

Pasca ne așteaptă cu miresmele și gusturile ei fine. Cu ce vin o răsfățăm?

Poate cu o Tămăioasă Românească dulce? Plină și ea de arome de muscat, de trandafiri, de scorțișoară și de fructe exotice, cu un rest de zahăr pronunțat. Poate să fie însă și o Tămăioasă Românească vinificată în sec, cu un buchet similar, dar fără acel rest de zahăr.

2. Cadou pentru invitația la cină

Fiecare dintre noi s-a lovit de această dilemă. Ești invitat la masă acasă la un prieten bun și desigur că cel mai potrivit cadou pentru această ocazie poate fi o sticlă (sau mai multe) de vin. Prin urmare, care sunt alegerile potrivite pentru această ocazie?

Spumantul este ceva delicios, trebuie, însă, să fie rece și mai ales să nu fie scuturat pe drum.

Eu, personal, aș aduce una sau mai multe sticle de vin Rosé, însă rece să fie. Și dacă este într-un anotimp mai rece în sine, va fi binevenit un vin roșu catifelat. Poate Merlot? Sau unul mai special, de ce nu din Novac sau Negru de Drăgășani ?

Citește și:

3. Seară de distracție cu prietenele

Toate femeile cunosc foarte bine acest scenariu: un grup de prietene se strânge seara acasă la una dintre ele pentru câteva ore de distracție, ritualuri de beauty și discuții de suflet. Cu ce vinuri ar trebui să le aștepte gazda?

Dacă vine momentul să mă distrez cu prietenele, acasă și fără nicio constrângere, să petrecem ore frumoase împreună, atunci am sistemul meu. Pun o masă mai mare cu un varf de farfurii, furculițe și cuțite, șervețele și paharele să nu lipsească! La ultimul moment vor fi puse și platourile cu crudități, mezeluri, brânzeturi, pâine și băuturile. Astfel, fiecare este liberă să se servească din ceea ce îi place. Și atunci mă gândesc că, în funcție de ce dorește să mănânce fiecare, aleg vinurile ca atare: o Crâmpoșie, o Tămăioasă sec, un Rosé, dar și un Novac sau un Cabernet. Dacă-i bal, bal să fie!

Citește și:

4. Emoțiile primei cine în doi

Un moment important pentru viața de cuplu este prima cină gătită împreună în intimitatea casei. Romantismul plutește în aer, tachinările și ocheadele din bucătărie sunt cel puțin la fel de savuroase ca cina în sine, dar care este vinul care completează un astfel de moment?

Emoțiile în doi le mai am, dar cina aceea plină de miraj a fost, de fapt, un prânz. Domnul respectiv mi-a gătit niște Spaghetti minunate cu bottarga, icre de pește uscate la soare - specialitate din Italia, Grecia și până în Egipt. Am băut un vin roșu din Tirolul de Sud, un Vernatsch, care mergea foarte bine. Domnul de atunci este bărbatul meu de peste 26 ani.

Azi aș pleda pentru Fetească Regală, dar poate și pentru un roșu, un Pinot Noir.

5. Seara de spa acasă

Citește și:

Una dintre cele mai idilice imagini din lume este cea a unei femei relaxate, într-o cadă cu spumă care își oferă sieși câteva ore în care să se relaxeze, să își audă gândurile și să se conecteze cu propria persoană. Desigur că paharul de vin e nelipsit, dar ce vin ar putea reprezenta alegerea perfectă pentru o astfel de seară?

Acum am ales să mă relaxez într-o baie cu spumă, lucru care se întâmplă mult prea rar. Cu atât mai mult, m-am decis să mă răsfăț cu ceva complementar - cu spumă în pahar! Un bun spumant întrece orice tratament de relaxare! Încercați și dumneavoastră Spumantul Rosé cu un buchet elegant de fructe proaspate în nas, un perlaj fin și persistent și un echilibru plăcut în gură.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
4 Aprilie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.