Setari Cookie-uri

INTERVIU CORNEL ILIE. 30 de ani de carieră, 10 albume și planuri de viitor: Câți oameni pot locui într-un cântec?

Cornel Ilie este unul dintre cei mai apreciați artiști autohtoni, cu o carieră de 30 de ani în spate și 10 albume lansate. În interviul exclusiv pentru KUDIKA.ro, Cornel Ilie ne povestește despre planurile și gândurile sale, la ceas aniversar.

KUDIKA: Cine este Cornel Ilie, astăzi, după 30 de ani de Vunk?

Cornel Ilie: Vârsta și experiența sunt schimbate în mod clar. Însă, spiritul, energia, curiozitatea și dorința de a îmi găsi o forma proprie de a vorbi despre oameni, lume și iubirea dintre toți și toate, acestea, cu siguranță, sunt nealterate. Scânteia de atunci este acum o flacără, este din ce în ce mai intensă, pentru că am văzut cât de mult poți ajuta fără sa vrei, atunci când ești sincer cu tine. Mesajele pe care le exprimi atunci când îndeplinești această condiție, fundamentală unui artist, atunci acea energie se transmite și poate schimba ceva în oameni. Partea frumoasă este că nu știi când și în cine.

KUDIKA: Cum era Cornel mic, pe la 8 ani?

Citește și:

Cornel Ilie: Eram foarte timid, mai ales cu toți cei care se aflau în afara zonei delimitată de blocul meu și parcul de lângă. La școală aproape că mă credeau mut, pentru ca nu vorbeam mai niciodată. Însă, cu prietenii de la blocul meu, țin minte că aveam inițiativa mereu, eu eram cel care provoca jocuri, întâmplări. Abia descopeream că îmi place muzica, așa că nu poate decât să fi fost o vârstă miraculoasă.

KUDIKA: Spuneai că atunci când o să te faci mare, îți dorești să rămâi copil. Ți-a ieșit?

Cornel Ilie: Da, așa simt. Nu m-am încurcat, rătăcit sau pierdut pe drum. Cred în oameni, îmi place să învăț lucruri noi, îmi plac jocurile, mai ales cele de cuvinte, îmi murdăresc hainele repede, mă bucur de orice lucru simplu și de viața pe care o respir, sigur trăiește un copil foarte viu în mine. De când am devenit tată a doi copii, toate acestea s-au amplificat. Si așa mă văd și copiii mei, ca pe un copil mai mare.

Citește și:

Iar asta m-a inspirat să le spun oamenilor din public prezenți la concertele noastre, că în sală suntem toți niște copii de vârste diferite, iubiți diferit.

KUDIKA: Seara, înainte să adormi, când ai ochii pe jumătate închiși și mintea pe jumătate deschisă, cine/ce se strecoară în gândurile tale?

Cornel Ilie: Cine se strecoară trebuie să fie foarte rapid, pentru că eu, odată ce închid ochii, adorm. Pot adormi și în timp ce mi se povestește ceva înainte de culcare sau s-a întâmplat să adorm chiar și în timp ce povestesc eu ceva. Însă, strecor eu mereu un gând de recunoștință pentru tot ce am trăit în ziua respectivă, însoțit de bucuria că a doua zi va fi și mai și.

KUDIKA: Cornel, de cine ți-e dor, când ți-e dor?

Citește și:

Cornel Ilie: Că așa ne duce viața cu anii ei, în ultimul timp, dorul meu se duce către părinții mei. Este singurul dor care rămâne aprins după ce s-au stins ei.

KUDIKA: Când toate luminile se sting în blocul tău cu 8 etaje, un bec rămâne totuși aprins. La ce etaj, în ce cameră?

Cornel Ilie: Sigur rămâne o lumină aprinsă în apartamentul 4, acolo unde Dumnezeu le cere iertare oamenilor pentru că nu îl mai înțeleg. Și foarte probabil că la 24, acolo unde este așteptată fata cu ochi de blugi, cea care întârzie mai mereu.

KUDIKA: Cel mai nou album - "De luni până duminică" - are numărul 10 în palmaresul VUNK. 10 albume înseamnă ceva pentru orice trupă din lumea asta, mai ales pentru una de la noi din țară. Aveți HIT-uri pe care le fredonează deja a doua generație de fani (vă ascultă și copiii tinerilor de la începutul carierei voastre ). Mă gândesc că simțiți o presiune destul de mare asupra voastră, lumea așteaptă piese foarte bune mereu. Cum reușești să scrii cântece "de ținut minte" ? Ce/cine te insipră?

Citește și:

Cornel Ilie: Cred că răspunsul la întrebarea 3 este sursa inspiraților care duc la cântece pe care îmi doresc ca oamenii să le simtă că vorbesc despre ei. Mi-a plăcut dintotdeauna să găsesc un alt unghi din care sa privesc un cuvânt, o idee, o emoție, un om, o situatie și chiar și lumea din jurul meu. Iar asta m-a dus ca mereu să caut, să inventez lumi noi și asta facem cu fiecare cântec, album sau spectacol. Am creat Orașul Minunilor acum zece ani, pe urmă Un Nou Univers, am creat un submarin care își căuta căpitanul acum șapte ani, am creat o navă spațială cu care am călătorit acum un an, am creat Ziua Dorului, o sărbătoare în care oamenii să prindă curaj și putere să zică "mi-e dor!", am creat un muzeu al emoțiilor oamenilor cu Vernisaj acum doi ani și acum am creat un bloc, în care să locuiască milioane de oameni.

Citește și:

Câți oameni pot locui într-un cântec? Asta e întrebarea pe care mi-am pus-o acum câteva luni pentru următorii zece ani.

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.