Setari Cookie-uri

7 obiceiuri prin care ne irosim viața

Nici prin cap nu ne trece cât de scurtă este viața sau cât de repede trece. Ori, dacă suntem conștienți, degeaba suntem, pentru că tot o lăsăm să treacă fără să profităm în fiecare zi la maxim de ea.

Nu există o rețetă care să ne spună cum să ne trăim viața intens și cu folos, este după cum vrea fiecare, dar important este să fie pe placul inimii. Seara, când pui capul pe pernă, să adormi cu zâmbetul pe buze și inima împlinită – asta înseamnă să îți trăiești viața.

Invăța să ai grijă de trupul și de mintea ta

Ce înseamnă, în schimb, să îți irosești viața? Înseamnă să trăiești de azi pe mâine fără niciun scop, fără interes și ocupându-ți timpul cu diverse activități și oameni care nu te ajută în niciun fel, ajutorul însemnând aici motivare, râs și bucurie sufletească. Și mai sunt câteva obiceiuri pe care te invit să le citești în continuare:

Obiceiuri prin care ne irosim viata

1. Ne umplem timpul cu lucruri inutile. Iar aceste lucruri ne fac mai săraci din punct de vedere spiritual. Pe primul loc în topul lucrurilor inutile este internetul. Da, are și el rolul lui destul de important în dezvoltarea noastră, însă în momentul în care ajungem să ne petrecem mai mult din jumătate de zi în fața laptopului, pe tabletă sau pe telefon, atunci situația devine înfricoșătoare. Dincolo de asta, orele petrecute în compania unor persoane toxice, timpul petrecut într-o relație toxică și minutele petrecute în locuri în care nu ne simțim confortabil... toate astea duc la pierderea unui timp prețios pe care nu îl putem recupera. Ești sigură că așa vrei să îți petreci viața?

Citește și:

2. Renunțăm la îndeplinirea dorințelor. O dorință, cât de mică și nesimnificativă ar părea, este o dorință care, odată îndeplinită, duce la împlinirea ta sufletească. Astăzi o dorință, mâine o dorință și uite așa urci treaptă cu treaptă spre visul tău măreț. Pentru că trebuie să ai un vis! Să renunți la dorințe și la visuri înseamnă să renunți la speranță și la fericire. Renunți la a mai trăi.

3. Lipsa autodisciplinei. Autodisciplina este cea care te ajută să acționezi împotriva emoțiilor astfel încât să îți atingi obiectivele. Autodisciplina este cea care dă forma zilei tale, astfel încât să treci prin ea cu folos. Acolo unde nu este autodisciplină, este haos. Zilele vin și trec, le vei umple cu cine știe ce activități și obiceiuri, iar la sfârșitul fiecărei zi îți vei da seama că nu a fost altceva decât o altă zi irosită.

Citește și:

4. Nu petrecem timp cu familia. Știi că nu îți irosești viața atunci când: faci ce îți place, petreci timp cu tine, cu prietenii buni și cu familia. Niciodată nu o să fie vorba de o zi pierdută dacă în ziua respectivă ai petrecut cel puțin o oră în compania familiei.

5. Nu depășim zona de confort. Ai încercat măcar? Ai idee câte lucruri absolut fascinante se află în afara zonei tale de confort? Cu mâna pe inimă îți spun că cele mai frumoase lucruri mi s-au întâmplat atunci când am riscat, atunci când am acționat fără să mă gândesc la consecințe, atunci când... am părăsit zona de confort. Și, ce crezi? Confort găsești și în afara acestei zone de confort în care te-ai obișnuit să stai.

Citește și:

Zona de confort

sursa foto: shutterstock/by aleshyn andrei

6. Ne facem griji constant. Am și un citat preferat pentru punctul ăsta, suna cam așa: A avea griji este ca și cum ai umbla mereu cu umbrela deschisă așteptând să plouă. Într-adevăr, este exagerat de greu să renunți la acest obicei prost din moment ce l-ai căpătat, dar este suficient să conștientizezi de fiecare dată că este greșit și astfel, prin exercițiu, să te relaxezi. În plus, ține minte că nu poți avea controlul decât asupra momentului prezent.

7. Trăim ca să le facem celorlalți pe plac. Sau să fim pe placul celorlalți. Dar câți dintre aceștia ar face același lucru pentru noi? Ia-ți timp să te gândești la asta și răspunde-ți sincer. Prieteni, colegi, șefi și chiar membrii ai familiei... renunțăm la ce ne face nouă plăcere ca să le fie lor bine, facem noi compromisuri pentru confortul lor, punem fericirea proprie pe locul doi pentru fericirea lor. Cât de greșit, cât de greșit! Să îți irosești viața ca să își trăiască ceilalți viața așa cum vor?!... Ia mai gândește-te o dată!

Citește și:

sursa foto front page: shutterstock/by crazystocker

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.