Setari Cookie-uri

Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine anunță cea de-a treia ediție a campaniei 'Școala fără pauză'

Campania de responsabilitate socială (CSR) „Școala fără pauză” derulată de Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine, este anul acesta la a 3-a ediție și are ca obiectiv atât creșterea numărului de donații cât și a județelor în care vor fi livrate acestea.

comunicat de presa: ”Școala fără pauză” este o inițiativă care contribuie la prevenirea abandonului școlar prin donații de haine, încălțăminte, rechizite și echipamente IT&C destinate copiilor din medii defavorizate. Campania se derulează până pe 24 decembrie 2023, iar pe toată perioada vizitatorii centrului comercial pot aduce la punctele de colectare amplasate în centrul comercial, lucruri necesare pentru ca elevii din 10 județe ale țării să poată continua să meargă la școală (Teleorman, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Suceava, Olt, Vaslui, Dâmbovița, Mureș și Hațeg).

Educația este unul din cei mai importanți factori și piloni în dezvoltarea societății, pentru că accesul la cunoaștere formează gândirea noilor generații, influențează calitatea vieții și a nivelului de trai. Realitatea arată însă, că mulți dintre copiii care ar trebui să urmeze școala nu beneficiază de acest drept.

Citește și:

Acest lucru se datorează faptului că, pentru familiile cu o situație socio-economică precară, lipsurile materiale reprezintă un impediment major, preocuparea principală fiind în primul rând asigurarea nevoilor de bază. Hainele, încălțămintea, cărțile, caietele sau alte rechizite pentru cei mici sunt obținute cu mari eforturi, iar accesul la internet și echipamentele tehnologice necesare învățământului la distanță reprezintă un nivel costisitor pe care multe astfel de familii nu și-l permit.

În aceste condiții și mai ales în mediul rural, mulți copii trăiesc cu nesiguranța că într-o zi nu vor mai fi elevi, că vor fi nevoiți să renunțe la școală pentru că nu au condițiile necesare, deși își doresc să învețe.

Citește și:

Până pe 24 decembrie, în fiecare zi, de luni până duminică, cei care doresc să se mobilizeze și să transforme acțiunea de a dona într-o mișcare pentru un viitor neîntrerupt în rândul copiilor din mediile defavorizate, pot aduce, la spațiile dedicate de colectare „Școala Fără Pauză”, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite și echipamente tehnologice, toate în stare bună, curate, complete și funcționale, care vor fi donate școlilor aflate în dificultate și copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani.

Ne aflăm la cea de-a treia ediție, iar alături de partenerii noștri ne dorim ca anul acesta să aducem și mai multe zâmbete pe chipurile copiilor și să ducem binele mult mai departe, în cât mai multe comunități din țară. Cu toții ne dorim un viitor mai bun, iar educația copiilor de astăzi este una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face pentru a crea liderii de mâine.

Citește și:

Prin campania “Școala fără pauză” ne propunem să acționăm constant, pentru ca acești copii să rămână elevi și să nu ia o pauză definitivă de la școală. Astfel, îi încurajăm pe clienții și partenerii noștri să se alăture demersului, donând haine, rechizite sau device-uri la punctele de colectare disponibile 24h, de luni până duminică, pentru a reuși să oferim cât mai multor copii șansa de a continua școala și anul acesta”, a declarat Daniela Matei, Senior Communication Manager, Băneasa Shopping City.

Un număr impresionat de trist de peste un sfert dintre copiii din România nu au access la educație sau sunt, în momentul de față, deconectați de la școală pentru că ei sau profesorii lor nu au efectiv mijloacele necesare pentru a desfășura lucrul la clase. Pauza de școală impusă copiilor din medii sărace este primul pas către abandonul școlar, iar cifrele ilustrează o situație alarmantă: peste 50% dintre copiii și adolescenții români sunt analfabeți funcționali. 2 din 3 copiii din mediul rural nu merg la școală pentru că nu au acoperite nici măcar nevoile de bază, iar în aceste condiții școala este departe de a fi o prioritate pentru ei.

Citește și:

Continuăm această campanie cu ambiție și speranță pentru a combate aceste statistici, cu ajutor și cu măsuri concrete, pentru a evita pierderea unor generații întregi de elevi, care ulterior va duce la o creștere și mai pregnantă a ratei de somaj în România, excluziune socială, sărăcie și probleme de sănătate.” a completat Violeta Bîltac, Fondator al Asociației Banca de Bine

Derulată alături de Asociația Banca de Bine, campania se înscrie în seria proiectelor de responsabilitate socială prin care Băneasa Shopping City își reafirmă angajamentul de a fi un partener activ în susținerea comunităților defavorizate și de a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații prin proiecte dedicate prevenirii abandonului școlar.

Citește și:

Inițiativa “Școala fără pauză” se derulează cu sprijinul partenerilor DigiFM, EcoClean și Fan Courier.

Pentru mai multe detalii referitoare la campanie, puteți accesa pagina dedicată https://www.baneasa.ro/scoala-fara-pauza-2023

Vizionare placuta


Kudika
30 August 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.