Setari Cookie-uri

Advertorial Cum a reușit Raffy să cucerească Italia, să fie virala pe Tik Tok?

Raffy, absolventă a Academiei de Muzică din Modena, deține un palmares impresionant în domeniul artistic, iar până la 23 de ani a reușit ce alții nu ar fi putut într-o viață. Provine dintr-o familie formată din mama româncă și tată napoletan, iar vocea ei a cucerit Italia. A participat la Festivalul Sanremo, a avut piese ce au intrat pe toate radiourile și televiziunile italiene, a continuat să facă diverse colaborări și cu artiști din România, precum Connect-r sau Dj Sava, producții muzicale alături de Costi, dar și să devină, rapid, virală pe Tik Tok cu piesa "Tiki Tiki". 

Artista a fost semnată și cu Sony Music Italia, pentru o perioadă de 3 ani, o reușită la care mulți alți artiști visează.

În prezent, Raffy s-a maturizat artistic și personal, fapt pentru care își dorește să spargă orice barieră și să revină, în atenția publicului, cu noi surprize muzicale, dar și noutăți din femeia puternică de azi.

Pentru că a experimentat și zona latino, talentata artistă schimbă direcția și urmează să lanseze, ca artist independent, pe 17 aprilie, o piesă pop-dance, fresh, pretabilă pentru party-urile din cluburi și nu numai.

"Mi-am dorit enorm să revin în atenția publicului, de aceea, am lucrat enorm la o piesă nouă, una aparte de stilurile pe care le-am lansat până acum. 'Where is the love' va fi NOUL din cariera mea artistică, un experiment muzical, să-i spunem așa, pe care vreau să-l exploatez dincolo de orice limită. Raffy a crescut, nu mai este un copil. În decursul anilor, s-au schimbat multe lucruri şi s-au întâmplat multe, aspecte ce au contribuit la revenirea mea în muzica. Fiecare experiență din viața mea m-a ajutat să cresc, să mă maturizez și să fac muzică nouă și fresh. Era timpul să revin! Nimic nu e uşor, nimic nu e imposibil.", a declarat Raffy.

Raffy și-a pus toată ambiția și motivația în muzică, iar primii pași i-a facut la festivalul Sanremo, unde a participat în semifinale, însă nu a putut trece până în finală din cauza faptului că avea doar piese în limba engleză. Totuși, talentul și-a spus cuvântul și a început să compună piese în limba italiană, cu care s-a înscris și participat, în următorul an, la concurs.

"Dacă vorbesc cu Raffy de acum cinci ani, aş putea să-i spun să aibă mai multă încredere în sine şi să fie mereu cu fruntea sus, să nu se lase învinsă de nimeni.", spune Raffy.

Colaborare cu cel mai în vogă artist din Italia

"În urmă cu 4 ani, am avut o colaborare de succes cu Ivan Granatino, un artist foarte cunoscut în Italia, mai ales in sudul Italiei, Napoli, mai exact, de unde este si tatăl meu. În momentul acesta, Ivan a devenit ca un frate mai mare pentru mine. Am avut un feeling foarte puternic şi în timpul filmării, având în vedere ca era prima oară în care ne văzusem.", a continuat Raffy.

Cariera ei muzicală a continuat ca și artist independent din 2022. A lansat

diferite piese, în stilul latino, precum "Un poquito reggaeton" sau "Bailemos".

Artista continuă să lucreze cu cei mai talentați oameni din Romnânia, printre care o colaborare, de ani de zile, cu regizorul Alex Ceauşu, iar, pe producție muzicală, cu Cătălin Tamazlicaru, primul ei producător cu care a lucrat, în România, la "Midnight Sky", piesă alături de Dj Sava.

RAFFY studiază fashion în cadrul celei mai prestigioase academii de modă din lume, ISTITUTO MARANGONI

"În 2021, m-am mutat în Milano singură, pentru a învăța la una dintre cele mai renumite facultăți de fashion din lume, Istituto Marangoni. Mi-am dorit să merg și în direcția de fashion styling,

direcție creativă. Am făcut acest pas, pentru că urmează să-mi lansez un brand propriu de haine, după ce termin ultimul an de facultate. Îmi doresc să fiu din ce în ce mai inovativă şi unică în ceea ce fac.", a conchis Raffy.


Kudika
17 Aprilie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.