Ne-am pierdut încântarea față de lume, să ne minunăm. Scepticismul nostru și viziunea cinică asupra lumii ne-au făcut să ne pierdem încrederea în noi înșine și în magia Universului. Am uitat cum să credem.

Anotimpul hibernal este un prilej minunat de introspecție și regăsire de sine. Iată zece adevăruri despre viață la care să te gândești într-o duminică liniștită, în timp ce savurezi o ceașcă de ciocolată caldă.

19 adevaruri despre viata pe care sa nu le uiti niciodata

1. Facem parte din natură

În ultimii două sute de ani ne-am desprins de natură. Am exploatat, au devastat, am consumat și am încercat să controlam natura. Ne-am rupt de ciclurile naturale ale vieții.

2. Suntem conectați între noi și cu întreg Universul

Unele triburi care continuă să urmeze tradișții ancestrale au păstrat această legătură cu respect și reverență. Societatea vestică, pe de altă parte, a uitat că totul este interconectat.

3. Toți avem un scop individual și colectiv

Am uitat scopul nostru. Suntem prinse în transa de masă a realității consensuale fabricate. Am pierdut din vedere autenticitatea noastră, acea scânteie interioară care ne conduce spre fericire și auto-realizare. Am uitat că suntem aici pentru a picta colectiv o imagine mai mare.

4. Totul este iubire

Acesta este probabil cel mai adânc mister al tuturor lucrurilor pe care doar unii dinte noi și-l amintesc. Acest adevăr este ascuns undeva adânc în noi. L-am știut la un moment dat, dar am pierdut legătura cu el. Am uitat că totul este în cele din urmă iubirea.

5. Iertarea are, în primul rând, legătură cu noi

Făcându-se să credem că suntem separați și deconectați unii de alții, am uitat ce înseamnă să iertăm. În cel mai adânc sens, iertarea este actul de a ierta partea din noi înșine pe care o vedem în interiorul altora, unimea care suntem.

6. Libertatea este dreptul nostru natural.

Amintește-ți zilnic că te-ai născut liberă. Am crescut într-o realitate în care libertatea este doar un concept, în care am purtat cătușele fricii, prejudecăților, falselor ideologii, recompenselor materiale. Am uitat că suntem agenți liberi ai schimbării.

7. Am uitat lecțiile istoriei

Dacă există ceva ce ne-a învățat istoria, este cât de repede ne uităm lecțiile. Nu putem fi învinuiți individual pentru greșelile făcute de omenire în trecut, dar suntem responsabili ca indivizi să învățăm din greșelile trecutului și să creștem ca civilizație.

8. Am uitat să avem încredere, să credem și să ne mirăm.

Ne-am pierdut încântarea față de lume, să ne minunăm. Scepticismul nostru și viziunea cinică asupra lumii ne-au făcut să ne pierdem încrederea în noi înșine și în magia Universului. Am uitat cum să credem.

9. Am uitat că puterea noastră reală vine din interior

Traiul în frică ne-a făcut să uităm cât de puternici suntem. Am uitat să ne folosim puterea uriașă a voinței și intenției noastre pentru a ne schimba realitatea. Puterea noastră reală este în interiorul nostru.

10. Am uitat să fim simpli

Viața omului a devenit mai complexă și mai complicată. Am uitat să fim simpli și am subestimat importanța simplității. Viața este simplă. Simplitatea înseamnă să renunțăm la toate lucrurile lipsite de importanță astfel încât să putem trăi din inima noastră.

Photo by g-stockstudio vis Shutterstock

19 adevaruri despre viata pe care sa nu le uiti niciodata

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: