Setari Cookie-uri

Retete de vara cu cartofi, pentru picnic sau gustarea de la birou

Preparate culinare de vara cu cartofi, in anotimpul salatelor? Ei bine, da.

retete cu cartofi Cartoful a fost mult prea multa vreme nedreptatit si alungat de pe lista retetelor recomandate pentru sezonul estival. Pregatiti ca la carte, imbaiati putin sau deloc in ulei, imprieteniti cu legumele la aburi si cu ierburile aromate, cartofii sunt numai buni de strecurat in cosul pentru picnic sau in farfuriile pranzurilor lejere. Iata doua retete care ne dau dreptate.

1. Reteta toscana cu cartofi si rozmarin

retete cu cartofi

Pentru inceput, o reteta extrem de simpla, venita din zona Toscanei. Italienii nu dau niciodata gres cand vine vorba despre preparate care, desi sunt un deliciu de care nu te mai saturi si care pare sa puna in pericol silueta, sunt in acelasi timp sanatoase.

Ce ingrediente trebuie sa ai pe masa?

  • 1 kg de cartofi curatati de coaja
  • 4 linguri de ulei de masline
  • sare de mare si piper proaspat macinat
  • o capatana de usturoi
  • cateva cuisoare
  • 4 frunze de rozmarin proaspat
  • o lamaie

Care este metoda de preparare?

Citește și:

Ai la dispozitie doua variante prin care poti prepara cartofii. Fie introduci la cuptor, timp de aproximativ 45-55 de minute, o tava suficient de incapatoare, in care ai asezat cartofii taiati in forma de cuburi, impreuna cu uleiul si condimentele, cu exceptia usturoiului si a rozmarinului, pe care le adaugi spre final; fie alegi sa renunti complet la ulei si sa gatesti dietetic, pregatind cartofii in interiorul unei friteuze cu aer fierbinte, care le lasa miezul moale si exteriorul, crocant.

In cazul celei de-a doua variante, mai potrivita pentru mesele de seara, adauga doar putin ulei de masline peste cartofii deja prajiti, impreuna cu sarea de mare, piperul, usturoiul si rozmarinul proaspat, obtinand astfel o salata de vara. Stropeste totul cu zeama de lamaie.

2. Frittata cu spanac, cartofi si rosii

retete cu cartofi
Si daca tot am mentionat iesirile la iarba verde, aceasta este o reteta perfecta pentru astfel de momente, dar si pentru micul dejun sau pentru gustarea pe care o iei cu tine la birou. Proaspata, sanatoasa si gustoasa, este simplu de realizat si de luat la pachet.

Citește și:

Ce ingrediente sunt necesare?

  • 3-4 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 450 g de cartofi, curatati de coaja si taiati in bucati cu grosimea de cca. 1 cm
  • o ceapa taiata fin
  • 250 g frunze proaspete de spanac, spalate anterior
  • 6 oua de marime medie
  • 4 linguri de parmezan ras fin
  • o bagheta proaspata sau paine prajita, masline si rosii cherry, pentru servire

Cum o prepari?

Pune cartofii la prajit intr-o tigaie, la foc mediu, impreuna cu cele 3 linguri de ulei, si adauga sare si piper negru, proaspat macinat. Dupa aproximativ 10 minute, adauga ceapa taiata marunt si prajeste totul pentru inca 15 minute, sau pana cand observi ca s-au inmuiat cartofii.

In paralel, fierbe frunzele de spanac intr-o oala plina cu apa, taie-le in bucati, dupa racire, si adauga-le peste cartofi, impreuna cu ouale batute in prealabil.

Amesteca totul bine, presara la final parmezanul si, dupa ce se formeaza omleta, desprinde-o de pe suprafata tigaii si asaz-o pe o farfurie, pentru racire, alaturi de cateva masline, rosii cherry si felii de paine prajita. Rosiile pot fi folosite si la prepararea omletei.

Citește și:

Surse foto: Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
30 Iulie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.