Setari Cookie-uri

Anca Țurcașiu, în curând bunică! Nora artistei este însărcinată cu primul ei copil

Bucurie mare în familia Ancăi Țurcașiu! Nora artistei, Andreea, le-a dezvăluit internauților prima imagine cu burtica de gravidă.

Bucurie mare în familia Ancăi Țurcașiu! Andreea, nora artistei a dezvăluit publicului că este însărcinată cu primul său copil. Tânăra a ales să împărtășească această bucurie cu internauții, postând primele imagini cu burtica ei de gravidă. Această veste vine după mai bine de un an de la nunta cu fiul artistei, Radu, fiind astfel o mare bucurie în famila Ancăi Țurcașiu, care și-a dorit să devină bunică.

Andreea s-a fotografiat în fața oglinzii, îmbrăcată lejer în pijamale, având un zâmbet larg pe buze, arătându-și fericirea și emoțiile pozitive legate de această perioadă specială. Anunțul a fost primit cu entuziasm de către fanii și prietenii virtuali ai cuplului. Cu mai puțin de doi ani de la căsătoria lor, Andreea și Radu par să traverseze un moment minunat în viața lor.

Citește și:

Într-un interviu anterior, Anca Țurcașiu, mama lui Radu, vorbea despre dorința de a avea nepoți și își exprima bucuria la gândul ca fiul și soția sa își vor extinde familia.

„Da, mi-ar plăcea să am o nepoțică cu părul ondulat și cu ochii verzi – o bombonică de fetiță!”, spunea actrița într-un interviu acordat Viva.ro.

Anca Țurcașiu și fostul ei soț au trecut printr-un divorț în 2020, după o căsnicie de 22 de ani. Cu toate acestea, artista a fost mereu deschisă în legătură cu viața ei personală și a recunoscut că, în prezent, se bucură de singurătatea sa. Cu o atitudine deschisă către viitor, Anca nu exclude posibilitatea de a-și reface viața alături de un alt bărbat și chiar se gândește la posibilitatea unei noi căsătorii.

Citește și:

"Nu am pe nimeni, sunt singură și mi-e foarte bine așa, nu am ce să spun. Nu stau să o caut eu așa (n.r. – sufletul pereche), dacă e să se întâmple nu spun nu iubirii, nu ai cum să spui nu iubirii. Nu putem să vorbim despre ceea ce urmează în viețile noastre. Important este să fim sănătoși, să avem de lucru, să fim bine și să oferim iubire”, a mărturisit Anca Țurcașiu pentru Spynews într-un interviu recent.

Vizionare placuta


Kudika
23 Februarie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.