Promit ca nu te voi uita!

Serile incepeau sa fie din ce in ce mai frumoase, plimbarile sub clar de luna erau acum mirifice caci el era langa mine si stia cum sa ma incante de fiecare data cu o imbratisare si un sarut tandru. Relatia noastra devenea din ce in ce mai solida, bazata pe sentimente puternice. Deseori, atunci cand ma conducea acasa il invitam in camera mea mereu curata si primitoare, iar intr-o seara a ramas peste noapte. A fost primul barbat din viata mea, primul caruia m-am daruit trup si suflet si fara regrete. Eram fericita si increzatoare, aveam siguranta ca vom fi impreuna pana la sfarsitul zilelor noastre.

Vacanta lui se apropia de sfarsit, iar el incepea sa se schimbe, parca ar fi vrut sa creeze o distanta intre noi. Eu simtisem asta, dar nu vroiam sa cred. Intr-una din zile am inceput sa ma simt rau; aveam ameteli si stari de voma. In zilele urmatoare starea mea nu s-a imbunatatit si un alt semn mi-a aratat ca ramasesem insarcinata. Cand ne-am intalnit i-am spus s-a suparat foarte tare, aproape ca nu-i venea sa creada. M-a distrus atunci! Mi-a zis ca el nu-si poate asuma raspunderea ca o sa creasca copilul, ca el are alte planuri de viitor, ca un viitor politist trebuie sa aiba o viata impecabila si ca atare un copil in afara casatoriei i-ar pune in pericol slujba. Am simtit ca nu mai am aer... totul in jurul meu se naruia, toate sperantele mele se spulberau... Cum sa-mi spuna el asa ceva!? Am plecat...

Simteam acum ca sunt singura in fata "uraganului"; cum sa afle parintii mei ca am facut asa ceva? Ce-ar fi spus oamenii din sat? Ce s-ar fi intamplat cu reputatia mea si viitorul meu in momentul in care s-ar fi aflat ca am un copil "din flori"?

Aveam trei luni de sarcina cand tata a aflat si nu mi-a spus nimic, nu m-a invinovatit pe mine, ci pe el pentru faptul ca nu-si asuma raspunderea. Ma simteam mai bine stiind ca cineva ma sprijinea.
In a patra luna de sarcina Alexandru a venit cu solutia "salvatoare"(pentru el, evident). Mi-a asigurat internarea intr-o clinica unde ar fi trebuit sa fac avort, in ciuda sarcinii mele avansate. Eram disperata, nu ma simteam in stare sa cresc un copil singura, asa ca m-am dus.

Acolo am intalnit o femeie care avea patruzeci de ani si o sarcina cu probleme. Mai avea copii acasa, dar il vroia si pe acesta, chiar daca nu-l planificase. I-am spus povestea mea. Femeia respectiva mi-a dat cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodata, acela de a pastra copilul. Si l-am pastrat! In ziua urmatoare am plecat de la clinica respectiva invocand motivul unei nunti in familie. Cand am ajuns acasa Alexandru a venit sa ma vada sau sa ma acuze ca nu am ramas acolo, ca nu am renuntat la copil, insa tata l-a dat afara. El a plecat, fara sa priveasca inapoi, fara regerete, cu constiinta impacata ca el " a facut tot ce-a putut".

---