Setari Cookie-uri

Terapia cu ingeri: energia pozitiva care intervine in momentele de cumpana

Fiecare dintre noi are un inger adevarat, tot ce trebuie este sa-i constientizam prezenta si sa-i cerem ajutorul, pentru ca el sa ne ocroteasca si sa ne vindece sufletul.

terapia cu ingeri Foto: Nikki Zalewski, Shutterstock

Ingerasul protector la care te rugai serile in copilarie nu e doar un basm ca toate celelalte spuse de parinti. Fiecare dintre noi are un inger adevarat, tot ce trebuie este sa-i constientizam prezenta si sa-i cerem ajutorul, pentru ca el sa ne ocroteasca si sa ne vindece sufletul.

Cu toate ca nu-l vezi, e langa tine. Te pazeste de rele, te ajuta sa te ridici cand iti e greu, iti aduce pace cand ai mintea tulburata, iti da gandul cel bun. Ce sunt, practic, ingerii? Forme de energie pozitiva care se afla zi si noapte in jurul nostru, al oamenilor, si intervin favorabil in momentele de cumpana.

Ce presupune terapia cu ingeri

Acest nume bizar vine de la Doreen Virtue, o clarvazatoare din America, sustinatoare a posibilitatii vindecarii personale si a semenilor prin intermediul comunicarii cu ingerii. Primul si cel mai important pas al regasirii spirituale care sa-ti deschida calea catre impacarea cu tine si cu ceilalti ramane rugaciunea adresata lui Dumnezeu, singurul care permite ingerilor sa intervina benefic in diferite contexte de viata. Ce ai de facut este sa gasesti o cale de comunicare cu propriul inger, pasind apoi cu incredere pe drumul drept, cel care ti-a fost pregatit. Daca ai o minima experienta in arta meditatiei, iti va fi usor.

Citește și:

Cum iti intalnesti ingerul

Ai nevoie de liniste si de credinta in bunavointa divina. Retrage-te intr-o incapere in care nimic si nimeni sa nu te tulbure, asaza-te in genunchi, cu palmele si inima deschise. Goleste-ti mintea de ganduri, respira profund si arata-ti disponibilitatea spirituala catre Dumnezeu, incercand sa constientizezi prezenta ingerului si chiar sa-l vizualizezi cu ochii mintii, invaluindu-te protector. Sentimentul de pace care te cuprinde, starea de bine sunt semne ca rugaciunea ta are efect. Cere ajutorul divinitatii in contextele de viata care te provoaca si te nelinistesc.

Un inger pentru fiecare

Pe langa ingerul personal, cel in atentia caruia te afli si a carui misiune este sa-ti poarte grija, te poti ruga si arhanghelilor mentionati in Biblie: Mihail iti alunga temerile, Gabriel iti aduce vorbe intelepte la momentul potrivit, Rafael vindeca suferintele celor care il cheama, Ariel e responsabil cu rezolvarea problemelor materiale, legate de bani si alte lipsuri, Samuel te asista cand ai nevoie de mai mare incredere in tine, sa te regasesti sau sa gasesti pe cineva pierdut ori daca ai fost nedreptatit, Zadkiel te ajuta sa ierti sau sa obtii iertarea, Metraton e acolo cand ai de facut schimbari importante in viata, Azrael este ingerul celor impovarati de durere sau aflati aproape de clipa mortii, Haniel iti aduce har si echilibru, Barakiel iti aduce noroc si abundenta. Ca sa le obtii bunavointa, trebuie doar sa le ceri ajutorul.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
6 Iulie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.