Setari Cookie-uri

Rugăciuni de dimineață: ce să rostești pentru a primi protecția divină chiar acum

Că te simți în suferință sau neliniște, că ai nevoie de ajutor divin pentru sănătate sau rezolvarea altor probleme sau pur și simplu simți mulțumire pentru tot ceea ce ai primit în viața ta, rugăciunile de dimineață îți deschid sufletul spre energie divină, spre binecuvântare și noroc. Să ai inima bună, să făptuiești întru Cuvântul Domnului și să alegi mereu ce e drept.

Rugăciune de dimineață – care îți dă puterea să mergi mai departe

Mă rog Ție, Doamne, să-mi dai puterea să să văd lumina în întuneric, să găsesc fericirea în durere și iubirea acolo unde răul vrea să izbăvească. Da-mi tărie să mă ridic atunci când cad și prin vocea mea să strig voia Ta. Călăuzește-mi pașii către ce-i bine în lume și dă-mi tărie să rezist în fața ispitelor. Iartă-mi, Doamne, păcatele mele cele multe, căci cu iubire și milă stăpânești Împărăția Cerurilor. Slavă înalț: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Rugăciune de dimineață - pentru noroc și bine în viață

Din somn trezindu-mă, mă rog Ție Doamne, cu Puterea Ta veșnică luminează-mi calea, deschide-mi inima în fața iubirii adevărate către Tine, iar prin vorbele mele să propovăduiesc Cuvântul Tău, Doamne. Căci mare este milă Ta și nesfârșita iubirea Ta către oamnei. Da-mi putere să trec pestre greutățile viețîi și nu-mi da, Doamne, mai mult decât pot duce. Iartă-mi păcatele mele și ale celor dragi mie și lasă-mi Îngerii aproape, să mă ferească de cel rău, să fac voia Ta și să ascult Cuvântul Tău. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Citește și:

Citește și acest articol: Rugăciunea din inimă: Ce semnificație are 'îmbrățișarea degetelor' atunci când ne rugăm?

Rugăciune de dimineață – pentru protecție divină

Mă închin vouă, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, întru slavă și preamărire. Ție, Doamne Dumnezeule, a tot Făcătorul, de minuni Dătătorul, îmi încredințez sufletul, spre miluire, spre iertarea păcatelor, spre binecuvântare. Ferește-mă, Doamne, de orice rău lumesc, diavolesc şi trupesc și dă-mi o zi cu pace, prin care fără de păcat să pot trece, făcând voia Ta, întru slava Ta şi spre mântuirea sufletului meu. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Rugăciune de dimineață – pentru mulțumire și iertare

Îți mulțumesc, Doamne, pentru ziua în dar ce mi-ai dat și viața plină de putere să duc mai departe Cuvântul Tău, să fac Voia Ta, cu iubirea ce o reverși asupra oamenilor și mila Ta nesfârșita. Îți mulțumesc, Doamne, pentru sănătate și bunăstare, pentru bucățile de pe masă, pentru toți cei dragi și protecția Ta Divină. Ajută-mi, Doamne, ca și în ziua ce o am în față să fiu credincios Ție, iar de cele rele și diavoleșți zibaveste-mă. Curățește-ne, Doamne, mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Citește și:

Rugăciune de dimineață – pentru iertare și zi ușoară, fără de ispite

Tu Însuți Stăpâne, Făcătorule a toate câte sunt, învrednicește-mă cu adevărata lumină a Ta, că să fac voia Ta cu inima plină de iubire, cu sufletul ușor, iertat de păcate și cu mintea curată în cele bune. Mă rog Ție, Doamne, ajută-mi cu milostivirea Ta în toată vremea și în tot lucrul. Scapă-mă de toate lucrurile cele rele lumeșți, și de sporirea diavolească izbăvește-mă. Să făptuiesc sub Cuvântul Tău, Doamne, și cu iubire să îi pot ajuta pe cei nevoiași. Ție slavă înalț, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Îți recomandăm si acest articol: RUGĂCIUNEA DE MIERCURI PENTRU VINDECARE INTERIOARĂ ȘI ÎNDEPLINIREA TUTUROR DORINȚELOR

Citește și:

Rugăciune de dimineață – pentru toate zilele

Puteți începe prin a rosti un paragraf din Rugăciunea Împărate Ceresc, apoi Tatăl Nostru:

Împărate Ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Semnul Sfintei Cruci

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Amin.

Citește și:

rugaciuni de dimineata pentru protectie divina, sanatate, depasirea obstacolelor

Foto: ullision/ shutterstock.com

Rugăciune de dimineață – pentru sănătate

Rugăciune de dimineață – Rugăciune către Sfânta Agata pentru sănătate, ocrotitoarea femeilor bolnave

Agata cea cu nume mare, mireasă a lui Hristos nestricată, frumuseţe dumnezeiască pusă de o parte şi muceniţă împodobită, fă pomenire de cei ce te cinstesc cu credinţă, fecioară înfrumuseţată, ca să afle dezlegare de păcate cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta. Ajută-mi, muceniţă, purtătoare de biruinţă, curată, ca Hristos, Judecătorul tuturor să-mi fie milostiv, cu rugăciunile tale, rogu-mă, prea cinstită. Şi nu înceta rugând pururea pe Cel milostiv să curăţească mulţimea greşalelor mele, ceea ce eşti podoaba mucenicilor. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Citește și:

Rugăciune de dimineață – Rugăciune pentru sănătate către Maica Domnului

„Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.

Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!” (Semnul Sfintei Cruci)

Citește și:

Rugăciune pentru sănătate a părintelui Arsenie Boca

„Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, că cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi duhovnicești şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.

Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fii mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt spre slavă marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluiește-ne pe noi păcătoşii. Amin”. (Semnul Sfintei Cruci)

Rugăciunea de dimineață a Sfintei Treimi

Din somn sculandu-mă, multumescu-ți Ție, Prea Sfântă Treime, că pentru multă bunătatea Ta și pentru îndelunga Ta răbdare nu Te-ai mâniat pe mine leneșul și păcătosul, nici nu m-ai pierdut cu fărădelegile mele; ci ai făcut iubire de oameni, după obicei, și în deznadajduire zăcând eu, m-ai ridicat, ca să slăvesc puterea Ta. Deci, acum, luminează-mi ochii gândului, deschide-mi gura ca să învăț cuvintele Tale, să înțeleg poruncile Tale, să fac voia Ta, să-Ți cant în mărturisirea inimii și să laud Prea Sfânt numele Tău : al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. (Semnul Sfintei Cruci)

Sursa foto articol: Nikki Zalewski/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
16 August 2022
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.