Ani de liceu

De astazi tin cura. Asa nu se mai poate. Daca o tin in ritmul asta, am sa-mi croiesc haine pe comanda. Si e pacat. Unu la mana, pentru ca sunt urata cand sunt grasa: mi se rotunjeste fata si mi se umfla obrajii de parca as fi un harciog cu nuci in gura. De restul corpului nici nu mai vorbesc. Doi la mana, pentru ca eu, spre deosebire de majoritatea pitzipoancelor care circula prin zonele bune ale Bucurestiului, stiu sa ma imbrac. Si atunci cand stii sa te imbraci, e un sacrilegiu sa iti indopi corpul pana cand niciuna din toate hainele frumoase din lume nu-ti mai vine bine.

Si apoi, mai am un motiv pentru infometarea din perioada imediat urmatoare: din cauza blestematiei asteia de Facebook, fostii colegi de liceu au organizat o intalnire. Ca sa ne numaram reciproc ridurile si masurile in plus la haine. Mai grav e ca m-am uitat la pozele celorlalti. Si toti, dar absolut toti, arata mai bine decat in urma cu o suta de ani, cand eram in liceu. Inclusiv pistruiatul de Alex care statea in banca a patra de la geam si de care eram indragostita pana peste varful urechilor. Sigur ca sentimentul nu era reciproc. Desi, intr-o vreme, as fi putut sa jur ca lucrurile stateau altfel. Sa va explic:

La majoratul Roxanei eu eram intr-o misiune de razbunare: era reintalnirea mea cu primul meu iubit, cel care, in clasa a noua, hotarase sa fie sincer si sa-mi explice ca s-a indragostit de prietena mea cea mai buna chiar de fata cu toata clasa. Va este probabil usor de inteles de ce il uram cu tot sufletul meu chiar si trei ani mai tarziu. Prin urmare, la acea petrecere, imi pregatisem razbunarea: pisasem vreo 10-15 laxative, le diluasem intr-un strop de apa si le pusesem intr-o fiola pitita bine in una din cupele (goale) ale sutienului meu. Eram slaba pe atunci, puteam sa inghesui tot sertarul de sosete in sutien si pieptul meu tot ar fi aratat ca o pista de aeroport.

Eram numai zambet. Toate noptile de jelanie vor fi compensat momentul in care mi-as fi vazut fostul iubit alergand de nebun catre prima toaleta. Numai ca Alex mi-a dat toate planurile peste cap.

Stateam linistita, ca un motan care tocmai inghitise papagalul, pe cel mai retras scaun din toata incaperea si asteptam momentul optim pentru a strecura licoarea magica in bautura fostului iubit. Alex s-a apropiat de mine, cu mersul sau leganat care imi trezea si ultimul hormon adormit, m-a invitat la dans si m-a sarutat. Fara comentarii, fara vrajeli, promisiuni si alte elemente destul de importante din ritualul de cucerire a unei adolenscente acneice.