Setari Cookie-uri

Andra, atacată de hateri! Cum a reacționat artista?

Andra a vorbit recent despre răutățile din online, dar și despre perioada copilăriei, atunci când a fost victimă a fenomenului de bullying. Artista a dezvăluit ce o ajută să treacă peste și cum face față jignirilor din online.

Andra este una dintre cele mai iubite artiste din România, însă, chiar și așa, nu duce lipsă de hateri. Chiar dacă nu ar avea ce să îi reproșeze, se pare că există anumiți oameni care o critică sau, mai grav, chiar o jignesc pe îndrăgita artistă.

Recent, Andra și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele în care se simte dezamăgită de unele comentarii rău intenționate pe care le primește. Mai mult, artista a recunoscut că s-a confruntat și în copilărie cu acest fenomen care ia proporții de la an la an.

"Am fost și cred că sunt și acum, ca persoană expusă publicului. Totuși, am o personalitate care mă face să nu observ răutățile și foarte puține ajung la mine cu adevărat. Am un mod de a fi, privesc mereu înainte, îmi văd de drumul meu, dar nu sunt de piatră, desigur. Oamenii aruncă vorbe cu mare ușurință, mai ales în online, când ei sunt în fața unui ecran și nu simt că îi costă nimic, nici nu văd privirea omului rănit." a spus soția lui Cătălin Măruță.

Citește și:

Andra primește sprijin din partea familiei

Pentru a trece mai ușor peste tot ceea ce i se întâmplă, artista apelează la familie. Andra a mărturisit că soțul ei este cel care o încurajează întotdeauna și îi aduce un zâmbet pe chip, indiferent de situație.

"Sunt o fire sensibilă, dar nu prea pun la suflet aceste vorbe, iar dacă mă afectează, vorbesc cu cineva apropiat, de obicei cu Cătălin, și mă încurajează imediat, îmi spune că oamenii vor să rănească pentru că sunt ei furioși sau nefericiți, că nu are legătură cu mine agresiunea lor." a mai adaugat Andra pentru viva.ro

Vizionare placuta


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.