Setari Cookie-uri

Dinu Maxer, despre felul în care au reacționat copiii când au aflat despre divorț: Noi am făcut un lucru inteligent

Dinu Maxer a oferit un interviu, în urmă cu scurt timp, în care a vorbit despre modul în care au reacționat copiii lor, în clipa în care au văzut că lucrurile nu mai merg bine între ei și că vor divorța. Iată ce a declarat!

Deea și Dinu Maxer au luptat din greu pentru a-și salva căsnicia, dar nu au reușit să o facă, așa că au decis ca fiecare să meargă pe drumul lui. Celor doi nu le-a fost ușor deloc, mai ales că au fost copiii la mijloc cărora, inițial, nu au știut cum să le spună adevărul fără să îi rănească. Aceștia s-au gândit foarte mult cum să pună problema, astfel încât să nu îi rănească pe cei mici, așa că au încercat să facă totul ca pentru ei să fie ceva mai ușor decât le-a fost lor.

El și fosta sa parteneră de viață au făcut ca totul să pară un joc în care fetele au casa lor, iar băieții de asemenea, dar asta nu înseamnă că nu se văd unii cu ceilalți și că nu petrec timp împreună din când în când. Din câte a explicat chiar Dinu Maxer, copiii nu au simțit neapărat diferența, doar cea mică până când tatăl ei a avut grijă să îi explice lucrurile în felul lui.

Citește și:

Citește continuarea pe 9am.ro.

Vizionare placuta


Kudika
8 Mai 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.