Cum îi vorbim copilului: așa DA, așa NU

Pentru copii, adulții sunt exemplul lor. Atât de mici, confruntându-se cu emoții intens resimțite, dar și cu dezvoltarea incompletă a creierului, ceea ce nu le permite mecanisme de reacție și interpretare complexe, ei reacționează adesea impulsiv, însă este de datoria noastră, a adulților, de a-i ajută să își înțeleagă emoțiile și să găsească un management potrivit al acestora.

Renee Jain este o specialistă care și-a dedicat carieră înțelegerii comportamentului copiilor. Ea îi ajută pe părinți să găsească strategii mai bune de a se înțelege cu cei mici. Iată câteva replici inspirate din sfaturile acesteia.

Replici și alternative la cele mai comune cuvinte rostite de părinți în față atitudinii mai puțîn plăcute a copiilor:

În loc de: Nu te mai smiorcai!

Încearcă: Îmi e greu să te urmăresc când vorbești așa. Ce ar fi dacă încerci să îmi spui ce te supără cu voce normală?

De multe ori copiii nu își dau seama că modul în care vorbesc poate nu e adecvat, nu își dau seama nici că se smiorcăie. De aceea un ajutor din partea adultului îi poate ajuta să realizele și îi ghidează spre o altă formă de a transmite mesajul.

În loc de: Nu mai plânge!

Încearcă: Înțeleg că ești supărat/speriat/că te doare (dacă s-a lovit). Vino să ne retragem într-un loc mai liniștit, să te țin în brațe până ne liniștim. Apoi ne gândim la ce să facem mai departe și cum s-a ajuns aici.

Este inutil să le cerem copiilor să nu mai plângă, mai ales când au motive reale, nici noi nu ne putem opri din plâns la comandă. În plus, plânsul vindecă, descarcă emoțiile, alungă tensiunile. Este bine că micuții să plângă. Va recomand să citiți și: Aletha Solter – Lacrimi și crize de furie.

În loc de: Hai odată, că plec și te las aici!

Încerca: De ce ai nevoie ca să plecăm? Hai să te ajut.

De multe ori copiii transformă în crize nevoile lor. Dacă îi ajutăm să le conștientizeze și chiar să le prioritizeze, nu doar că le oferim un model de rezolvare, ci îi și ajutăm să depaseasca cu bine momentul.

În loc de: Dacă nu termini de mâncat... (nu mai mergem în parc/te las să rămâi flamand/nu te ridici de la masă și alte continuări)

Încerca: Ce să facem că mâncarea din farfuria ta să fie yummy?

Această atitudine plasează responsabilitatea pe găsirea unei soluții.

În loc de: De câte ori să îți repet același lucru?

Încerca: Văd că nu m-ai auzit de prima dată. Ce-ai spune dacă mi-ai șopti înapoi ce ți-am zis?

Determinându-l pe copilul tău să repete ceea ce aude, îți întărește mesajul. Varierea volumului adaugă o notă de amuzament cererii tale.

În loc de: Dacă nu încetezi nu știu ce-ți fac!

Încerca: Înțeleg că ai un moment dificil. Te iubesc, însă am nevoie să înțelegi că nu este OK ceea ce faci. Este ceva ce tu ți-ai dori să înțeleg și eu la rândul meu?

În acest fel mutăm reacția pe introspecție și comunicare.

În loc de: Mă calci pe nervi!

Încerca: Încep să mă enervez foarte tare din cauza situației dintre noi. Eu acum mă voi retrage aici ca să mă calmez.

Învățat-ți copilul să își definească și stăpânească emoțiile, modelând acest lucru în timp real prin oferirea unui exemplu.

Foto: By Olesia Bilkei/ shuttertstock.com

---