Întâmpină primăvara în stilul Girls Just Want To Have Fun de la Jenny Fairy

Pe sunetele unuia dintre cele mai vesele hituri ale tuturor timpurilor - „Girls Just Want To Have Fun” din anii '80 a lui Cyndi Lauper - supermodelul Jill Kortleve anunță colecția Jenny Fairy primăvară-vară 2022 plină de culoare, energie și optimism.

Excursie cu prietenii, weekend la cabana de lângă lac, primele zile calde petrecute în natură - așa începe cea mai bună aventură a sezonului. Într-o călătorie de vis, dansezi pe iarbă, împletești ghirlande ca la Coachella și te bucuri de un picnic cu prietenii.

Campania Jenny Fairy „Girls Just Want To Have Fun”, filmată în ritmul hitului lui Cyndi Lauper, te molipsește de optimism. Cine nu și-ar dori să se mute într-un loc în care timpul trece mai încet, soarele nu apune niciodată și muzica răsună pe fundal?

Atmosfera jovială, plină de bucurie și spontaneitate a fost surprinsă de Dario Catellani, ale cărui fotografii au apărut în „WSJ. Magazine”, „Le Monde” sau „Purple”. Fotograful este cunoscut pentru perspectiva sa originală - subiectele sale sunt uneori exagerate, alteori acordă atenție doar detaliilor și îi place să se joace cu proporțiile. Estetica lui este împărtășită de stilistul Ondine Azoulay, care iubește vibrațiile grunge, pop și rave ale anilor 90.

Cea mai mare vedetă a campaniei este Jill Kortleve, clasată printre primele 50 de modele din lume de către models.com. Seducătoarea olandeză tocmai a apărut la show-urile Haute Couture Chanel și Valentino și în campania Alexander McQueen. Alături de ea se afla androgina austriacă Greta Hofer, tot direct de la show-urile Dior si Valentino de la Paris, Babette Strijbos, care cu buclele ei blonde arată ca o figură a anilor 80 și starul în ascensiune Kukua Willims, care a apărut deja în sesiuni pentru ediții internaționale „Vogue” și pe podiumul Erdem.

Fetele se joacă cu moda, purtând accesorii din colecția primăvară-vară 2022. Lista de cumpărături a influențatorilor include deja sandale colorate și pantofi cu toc înalt în stilul Y2K, precum și adidași masivi în estetica anilor 80. În categoria genților se remarcă modelele tip borsetă matlasate, gențile tip „coș”, rustice, gențile în carouri în stil hippie și gențile XS în culori îndrăznețe. Formele geometrice sunt și ele unul dintre motivele cheie ale colecției - gențile ovale cu lanț vin în nuanțe intense care vestesc primăvara, precum rozul bomboanelor pudrate sau verdele naturii ce prinde viață. Alte modele, pe care le vom iubi mai ales în perioada verii, la mare, au fost îmbrăcate în nuanțelor piersicilor, bananelor sau portocalelor.

Unele modele de încălțăminte sport combină culori contrastante, altele au dimensiuni exagerate, în timp ce altele păstrează un aer retro, cu suprafețe monocrome. Nu putem uita de mocasinii chic, care te duc cu gândul la o plimbare printr-un oraș italian. În sezonul mai cald vom păși în sandale simple, care vor funcționa la fel de bine cu un look total din denim sau cu o rochie de in.

Colecția Jenny Fairy SS22 este acum disponibilă în magazinele CCC, pe www.ccc.eu și în aplicația CCC.

Fotografii: Dario Catellani

Styling: Ondine Azoulay

Machiaj: John MacKay

Păr: Pasquale Farrente

Scenografia: Robert Doran

Modele: Jill Kortleve, Greta Hofer, Babette Strijbos, Kukua Williams, Noel Berry

Producție: Warsaw Creatives


Carmen este redactor-șef Kudika.ro și scrie de când își aduce aminte. A început cu integrame sustrase pe furiș de la tatăl ei și 30 de ani mai târziu se relaxează...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri