Setari Cookie-uri

Trei cărți care îți vor reaminti de vacanță

Chiar dacă vacanța a trecut, asta nu înseamnă că nu poți visa și călători în continuare cât poftești. Cărțile sunt un instrument minunat pentru asta. Iți recomand trei dintre cărțile mele preferate care m-au ajutat să ajung în locuri în care nu aș fi visat.  

1. Namaste, un român de aventuri spirituale în India de Sega

Namaste este jurnalul a două călătorii simultane una în India și altă în sine însuși, pe care un tânăr le inițiază într-un moment de cotitură a vieții, când, după căutări febrile, dar sterile ale adevărului personal, își îndeasă toate întrebările într-un rucsac și pornește să le găsească răspunsuri pe alte meleaguri. Drumul până în inima Indiei așterne dinaintea călătorului Sega peisaje naturale de un farmec luxuriant și peisaje umane pitorești până la bizarerie și se oprește în ashramul lui Osho din Pune o oază de calm, cel puțîn în aparență, în mijlocul unei lumi dezlănțuite. Aici, între două sesiuni de meditație pe muzică asurzitoare ori în întuneric că smoală, Sega are parte de fapt de adevărată aventură indiana: descoperă un caleidoscop întreg de personaje exotice și poveștile lor de viață, delicioasele mâncăruri locale cu nume imposibil de pronunțat, aromă inconfundabilă a ceaiului masala, farmecul femeii asiatice și forța regeneratoare a chatarsisului. Dar, dincolo de toate acestea, sarea și piperul cărții o reprezintă șirul întâmplărilor mărunte, surprinse cu un ochi de cineast plin de vervă, de umor și dotat cu remarcabila intuiție a dozării suspansului, care te acaparează până la ultimul rând al poveștii.

Citește și:

2. Astăzi a fost o zi bună de Cristina Zărioiu

Cel de-al doilea roman al Cristinei Zărioiu a atras deja o mulțime de recenzii pozitive din partea cititorilor și a criticilor. Dacă visezi să vizitezi Statele Unite ale Americii și Africa, această carte este pentru tine.

Life has no price, Cristina, i-a spus un localnic de 28 de ani din insula Gorée și i-a oferit brățara lui din cupru. Autoarei i-a luat trei decenii să ajungă la concluzia asta: că fiecare moment din viață este un dar. Și că trebuie să fie recunoscătoare pentru ceea ce are. Când a împlinit 30 de ani, a plecat în căutarea fericirii. A luat harta lumii și a îndoit-o la jumătate, fix de-a lungul Oceanului Atlantic. Și au rezultat două părți diametral opuse: America și Africa. Dacă acum câteva secole legătură dintre ele o făcea insula Gorée, prin comerțul cu sclavi, în cazul ei a făcut-o diagnosticul care i-a confirmat prezența unei tumori maligne. Este o călătorie pe care Cristina a făcut-o pe parcursul unui an de zile. O călătorie care a implicat două continente, dar care, mai ales, a presupus un amalgam de emoții, decizii și revelații.

Citește și:

3. Amintiri din pribegie de Neagu Djuvara

Neagu Djuvara este recunoscut pentru eleganța sa, pentru modul său îngrijit de a se îmbraca, de a se purta și de a vorbi. ”Neagu Djuvara a readus la rampă istoria vie, istoria că istorisire, istoria colocvială, prietenoasă, seducătoare, liberă de ștaif catedratic și de exigențe conjuncturale. Lucrările sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curată, fără dureri, plămânii neoxigenati ai cititorului autohton și convertesc normativitatea solemnă a istoriei de cabinet în poftă vitală de cunoaștere, în obiect al curiozității tinerești și al bucuriei,” scrie Andrei Pleșu despre autor. O carte pe care merită să o ai în bibliotecă și care te va purta înapoi în timp.

Citește și:

Featured foto by KyryloKireiev via Shutterstock

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.