Setari Cookie-uri

3 motive inedite pentru care te vei îndrăgosti de Barcelona

Fă-ți bagajele și vino cu noi la pas într-unul dintre cele mai frumoase orașe europene

La capătul unui zbor de trei ore, Barcelona te așteaptă să îți bucure mintea, sufletul și trupul. Desigur că orașul este cunoscut pentru arhitectura superbă care poartă semnătura inconfundabilă a lui Gaudi, dar dincolo de Sagrada Familia și de celebrul Guell, te așteaptă cartierele inconfundabile ale orașului, cu străzi înguste în care istoria a lăsat urme adânci peste care s-a așezat o patină cosmopolită unică în lume. Tradițiile se văd păstrate încă în savoarea preparatelor culinare și în pofta de viață a localnicilor, dar orașul a îmbrățișat modernitatea venită aici din toate colțurile lumii. Prin urmare, astăzi îți vom prezenta toate motivele inedite pentru care trebuie să vezi Barcelona cu ochi de localnic.

Citește și:

1. Mâncarea

Dacă te avânți pe străzile Barcelonei, la tot pasul vei găsi mici afaceri de familie existente în cartierele cochete ale orașului de mai multe generații. Cu rețete transmise din tată în fiu, aromele locale îți vor vrăji simțurile. Cu siguranță trebuie să te oprești la unul dintre aceste localuri tradiționale pentru sangria și tapas.

Printre preferatele noastre s-au numărat celebra bomba, o gustare prăjită din cartofi, umplută cu carne și servită cu sosuri. De altfel, este atât de populară în Barcelona încât are întregi festivaluri dedicate, iar oamenii se întrec în rețete și secrete pentru obținerea celei mai gustoase bomba din cartier.

Nu poți să ceri tapas fără să te bucuri și de patatas bravas, cartofi delicioși la cuptor peste care presari carne tocată trasă în tigaie, înecați într-un sos surprinzător de dens, dar ușor, de roșii.

Citește și:

Crochetele de pui, ardeii ușor căliți și celebrul jamon iberic sunt doar câteva dintre gustările care ți se vor pune pe masă. Dacă a existat vreun moment în care să numeri caloriile, cu siguranță nu este acesta.

2. Marea, fermecata mare!

Unul dintre punctele faimoase de atracție este, cu siguranța, plaja Barceloneta. Aici nu doar că te vei bucura de nisip fin și de marea caldă, dar vei vei avea ocazia să cunoști oameni din întreaga lume. Întocmai ca un magnet, Barceloneta atrage vizitatori de pe toată planeta și vei avea ocazia să stai la povești cu colega de cearșaf din Brazilia sau să te împrietenești cu grupul plin de curioși din Japonia.

Mai mult de atât, de pe Barceloneta poți admira în toată splendoarea sa faimosul hotel din sticlă W care veghează asupra plajei ca o impunătoare ambarcațiune cu pânze.

Citește și:

foto Danny Maxwell/PokerStars

3. Distracție pentru toate gusturile

Într-un oraș atât de divers ca Barcelona, cu siguranță distracția nu se termină niciodată. Barurile care înlănțuie plaja ca un colier fosforescent sunt gata să te primească cu cocktailuri colorate, muzică pe care să dansezi până dimineață și o mulțime pestriță cu chef de viață și de socializare. Mai mult de atât, dacă simți că vrei să încerci ceva nou, trebuie să știi ca în august-septembrie Barcelona găzduiește European Poker Tour powered by PokerStars, una dintre cele mai mari competiții de poker din lume. Cu momente diverse care variază de la evenimente de calificare mai mici cu buy-in accesibile pentru toată lumea, până la turnee Super High-Roller cu buy-in-uri de €100.000, în cadrul EPT există un eveniment care se potriveşte fiecărui nivel de experienţă.

Citește și:

Dacă ești curioasă să participi la un astfel de eveniment, următorul EPT are loc în perioada 11-22 octombrie în Cipru.

foto Danny Maxwell/PokerStars

Mai mult de atât, PokerStars face eforturi pentru a transforma acest sport al minții într-o zonă sigură și prietenoasă inclusiv pentru doamnele care vor să își testeze aptitudinile. Prin urmare, în cadrul EPT au loc momente dedicate exclusiv femeilor care joacă atât din pasiune, cât și la nivel profesionist. Te invităm să descoperi povestea unei ambasadoare a jocului, branzilianca Lali Tournier (insert link către interviu din Kudika.ro). Vei afla ce a învățat de la masa de poker și cum transpune aceste calități în viața reală, piedicile de care s-a lovit de-a lungul timpului, dar și secretele performanțelor cu care se mândrește.

Citește și:

Indiferent că ești pentru prima oară sau pentru a zecea oară în Barcelona, să fii sigură că orașul te va surprinde și te va fermeca să îl (re)descoperi în toată frumusețea sa diversă!

Vizionare placuta


Kudika
25 Septembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.