Cele mai sexy rochii cu detalii de lenjerie intimă provocatoare

Underwear as outerwear continuă să facă ravagii! Și pe bună dreptate, detaliile inspirate de lenjeria intimă au ceva misterios, senzual, erotic, feminin. Așa că, astăzi, am dat iama în budoir și am ales cele mai frumoase rochii cu detalii de lenjerie intimă.

Rochii cu cupe push-up, pentru care nu ai nevoie de sutien. Rochii provocatoare tip bandage, care te ajută să sculptezi silueta, să redefinești formele. Rochii sexy cu corset, căci nu doar Maria Antoaneta le adora! Oh, nu! Ele rămân în continuare senzuale și au un efect incredibil de subțiere și de alungit silueta.

Hainele cu decupaje și modele perforate aduc un plus de stil ținutei tale

Să nu le uităm nici pe misterioasele rochii tip neglijeu din dantelă, atât de potrivite la ocazii speciale sau evenimente ori petreceri, dar nici frumoasele modele de rochii cu detalii tip șnur de corset, atât de șic îanul acesta.

De altfel, acest trend de a aduce lenjeria intimă la vedere, în piesele vestimentare de stradă, de zi sau de seară, este ”pe val” de mulți ani, designerii tot reinventându-l. Este cu adevărat și foarte ofertant, dacă pornim de la reinterpretarea lenjeriei intime din antichitate, până la ținutele victoriene, trecând prin Moulin Rouge și ajungând în actualitate.

Ei bine, astăzi ne oprim la câteva detalii care captează privirea, care sunt ”decupate” din piesele sexy de underwear. Astăzi am descoperit un cufăr de comori senzuale, erotice și pline de mister, ideale de întors privirile la orice petrecere. Astăzi am ales cele mai sexy rochii cu detalii de lenjerie intimă. Iată-le!

Rochii cu detalii de lenjerie intimă: alege șnururi specifice corsetelor - la modă anul acesta

Anul acesta este sezonul în care șnururile și sistemele de prindere cu șnururi, panglici și șireturi au fost bine evidențiate de catwalk. Amintind de perioada corsetelor senzuale din Epoca Victoriană, aceste rochii cu detalii de lenjerie intimă adaugă un plus de structură ținutei tale.

Sfaturi de asortare: întrucât rochiile acestea sunt piese cu adevărat statement și nu au nevoie de prea multe artificii de accesorizare, mergi pe completări simple, fine, prețioase, de efect. O bijuterie fină, o pereche de sandale cu toc și baretă fină, un clutch colorat dar simplu.

Pentru a evita să cazi în capcana de a fi vulgară, evită combinații de tipul ciorapilor plasă sau a motivelor animal-print. Dacă îți dorești să mergi pe moda de inspirație kitsch sau White Trash, combină aceste rochii tocmai cu elementele de mai sus, strecurând și note de echilibrat ținuta, poate pantofii sport, sau bocancii, de exemplu.

Modele de rochii cu detalii de lenjerie intimă cu șnururi de corset

Rochie mulată cu șireturi Rochie cu șnur tip corset

Rochii cu cupe push-up ca de sutien, rochii sexy cu corset sau rochii tip neglijeu din dantelă

Dacă modelele anterioare de rochii cu detalii de lenjerie intimă se potriveau și în ținutele de zi (vezi ponturile de asortare cu bocanci sau pantofi sport), acestea cu cupe sexy tip push-up sunt destinate doar evenimentelor, petrecerilor și ocaziilor speciale. Poți alege rochii cu cupe push-up, dacă ai bustul generos și vrei să îl etalezi, cu condiția să nu încarci zona superioară a gâtului, decolteului.

Poți alege oricând rochii tip neglijeu din dantelă, piese must-have ale verii. Sau poți purta rochii sexy cu corset, ce îți vor remodela silueta și vor capta, cu siguranță, toate privirile! Atenție: dacă ai siluetă-măr, evită totuși croiala mulată, s-ar putea să nu te flateze.

Extra pont de asortare: întrucât aceste rochii sexy sunt suficient de încărcate, ai două variante de asortare a bijuteriilor, pantofilor și accesoriilor. O variantă, extrem de șic în 2018, se referă la asortarea opulentă (rochia cu dantelă poate fi completată de accesorii cu pietre, aplicații prețioase) și o alta, varianta mai cuminte, sau clasică, se referă la găsirea unui echilibru vestimentar. Dacă vrei, se referă la a lăsa rochia să fie centrul atenției.

Așadar, poți asorta aceste rochii cu detalii de lenjerie intimă cu pumps, stiletto sau sandale cu toc, cât se poate de simple, de neutre cromatic – nude, de exemplu - și de alegerea unui clutch-box metalic, tip bijuterie, asortat în funcție de culoarea rochiei (auriu la tonurile de roșu, argintiu la negru, cupru la alte nuanțe tari).

Jurnalul unei shopaholice, rochii cu detalii de lenjerie intimă, rochii cu cupe push-up, rochii provocatoare bondage, rochii sexy cu corset, rochii tip neglijeu din dantelă,

Rochie cu bust corset decupat Rochie cu cupe de sutien push-up

Rochie din dantelă transparentă tip neglijeu

Se poartă în continuare stilul de rochii provocatoare bandage

O altă metodă de a fi în centrul atenției la un eveniment, cocktail sau party este să alegi rochii provocatoare tip bandage. Altfel spus, rochii cu benzi provocatoare! Acestea sunt, dacă vrei, o variantă ceva mai stilizată și sintetizată a ceea ce înseamnă lenjeria intimă și mai ales piesele de practici de tipul BDSM. Gândește-te la Fifty Shades Of Grey, imaginează-ți varianta necenzurată și apoi trranspune asta în rochii! #hihi

Cam așa ar rezulta! Oh, și ar rezulta bine, căci aceste rochii cu detalii de lenjerie intimă ”deocheată” sunt în continuare reinventate, cu fiecare sezon. Cu benzi mai înguste sau cu ”chingi„ mai late, modelele de rochii provocatoare bandage sunt potrivite și în context de seară, dar și ziua, dacă ești curajoasă.

Sfat de alegerea accesoriilor: du jocul erotic până la capăt! Mai strecoară undeva în ținuta ta ceva accente de preludiu. Poate un colier la baza gâtului, tip choker, poate pantofi cu tocul-cui, poate cizme lungi, peste coapse, poate portjartierul, ce se strecoară subtil pe sub rochie, poate o pereche de mănuși din dantelă, după caz, ce se potrivește!

Jurnalul unei shopaholice, rochii cu detalii de lenjerie intimă, rochii cu cupe push-up, rochii provocatoare bondage, rochii sexy cu corset, rochii tip neglijeu din dantelă,

Rochie cu benzi sexy Rochie bandage

Rochie cu benzi late provocatoare

Ideea de bază rămâne să te folosești de sex-appeal-ul din dotare și nu să te aștepți ca aceste rochii cu detalii de lenjerie intimă să facă ele singure minuni, dacă tu te temi să ieși îmbrăcată în ele. Sunt rochii curajoase și au nevoie de curajul purtătoarei, pentru a străluci!

Fie că alegi rochii cu cupe push-up, rochii provocatoare bandage, rochii sexy cu corset, rochii tip neglijeu din dantelă, trebuie să știi bine că acestea sunt rochii ce au nevoie să fie ținute bine în frâu, căci altfel, ajung ele să te poarte pe tine! ;)

Sursa foto front page – Unsplash

Blazere din țesături transparente: voal, dantelă, tulle

Vizionare placuta

Ti-a placut?

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Cele mai sexy rochii cu detalii de lenjerie intimă provocatoare.