VUNK lansează melodia Felicitări, ai reușit!, o urare dulce amăruie, care apare într-o relație de iubire

Cu o iubire ai slăbit, de grame și drame, de grame și drame... VUNK lansează single-ul „Felicitări, ai reușit!", o melodie cu un umor fin și, totodată, o urare dulce-amăruie care apare într-o poveste de dragoste.

"Este un cântec inspirat de refuzul sau încăpățânarea multor persoane de a recunoaște sau de a accepta că iubesc. Și asta, probabil, din teama de a nu suferi, să nu se simtă vulnerabili sau că poate fi considerată, de fapt, o slăbiciune. Este ceva ce, la un moment dat, am trăit și eu, dar și mai intens am observat ulterior în cazul multor oameni.
Cântecul este un mesaj ironic de felicitare adresat celor ce fug de propriile sentimente, de oamenii care simt că îi pot face fericiți.
Mă bucură foarte tare colaborarea cu actrița Olimpia Melinte pentru clipul acestui cântec. A redat impecabil ceea ce am vrut să lăsăm de înțeles celor la care va ajunge acest cântec, cu tot cu clip", a declarat Cornel Ilie – VUNK.

Melodia „Felicitări, ai reușit!" urmează single-urile „Asta-i pentru altcineva" (alături de Alexandra Stan) și „Dorul are multe forme", un imn dedicat Zilei Dorului de pe 13 mai – lansate în prima jumătate a anului. Piesa este compusă de către Cornel Ilie, solistul trupei VUNK și produsă de către Gabriel Maga.

Surpriza videoclipului, alături de Cornel Ilie, este actrița Olimpia Melinte, care a făcut parte din distribuția unor filme sau seriale precum „Vlad", „#Selfie 69", „București NonStop", „Canibal" și multe altele. Este pentru prima dată când Olimpia este personajul unui videoclip muzical, iar scenariul o aduce ca pacient într-o ședința de terapie.

De 28 ani pe scena muzicală din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară" (hit popular, devenit slogan național), "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Retail jobs

Vizionare placuta


Kudika
22 Septembrie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri