Setari Cookie-uri

Oana Radu, petrecere de ziua ei fără fostul soț. Cum depășește artista perioada dificilă în care se află?

Oana Radu trece prin cea mai grea încercare din viața sa, asta după ce a divorțat de Cătălin Dobrescu. Artista și-a serbat ziua de naștere fără fostul soț, însă este convinsă că după ce se vor vindeca, cei doi vor fi buni prieteni.

Oana Radu își sărbătorește cea de-a 30-a aniversare în contextul unei perioade dificile, după ce a decis să pună punct relației de trei ani cu Cătălin Dobrescu. Artista a marcat evenimentul printr-o petrecere, dar fără fostul soț, care, totuși, i-a transmis un mesaj de ziua ei.

"Cătălin mi-a trimis un mesaj, mi-a spus «La mulți ani!», mi-a făcut câteva urări. Sentimentele sunt reciproce pentru că și eu îi doresc ce e mai bun. Nu l-am invitat în seara asta. Momentan cred că trebuie să ne vindecăm amândoi, să ne liniștim și după treaba asta o să reușim, cu siguranță, să fim în relații mai bune", a declarat Oana Radu într-o apariție la Xtra Night Show.

Cântăreața a subliniat că despărțirea este încă prea proaspătă pentru a încerca să creeze o legătură de prietenie cu fostul ei partener de viață și că are nevoie de un timp pentru a-și vindeca rănile. Cu toate acestea, Oana Radu a menționat că momentan nu există niciun pretendent și că este devreme să se gândească la o nouă relație.

Citește și:

Întrebată cum se simte după despărțire, artista a recunoscut că încă își croiește drum prin această perioadă dificilă.

"Viața după divorț este la fel ca înainte pentru că, momentan, nu am apucat să mă bucur de ea pentru că muncesc foarte mult. Muncind foarte mult nu pot să spun că e bine sau e rău. Deocamdată muncim foarte mult și nu știu cum se simte viața după divorț, important e că suntem sănătoși", a spus Oana Radu la Xtra Night Show.

Despărțirea dintre Oana Radu și Cătălin Dobrescu a fost făcută publică în luna noiembrie, iar artista a vorbit deschis despre motivele despărțirii în cadrul unui podcast cu Jorge. Ea a menționat că trece prin cea mai dificilă perioadă a vieții sale și că un motiv care a dus la separarea de bărbatul căruia i-a jurat iubire pentru totdeauna este faptul că cei doi se asemănau foarte mult.

Citește și:

„Eu și soțul meu ne-am separat! E un subiect foarte sensibil! Sunt într-o perioadă foarte grea a vieții mele, aș putea să spun cea mai grea a vieții mele de până acum. Treaba asta m-a cam dărâmat și cel mai tare m-a dărâmat faptul că nu s-a destrămat dintr-un motiv anume. Nu a existat un motiv anume, pur și simplu, noi doi suntem atât de la fel, încât ne respingem. Asta e tot ce pot să spun! Semănăm foarte tare și cred că ne-a făcut rău chestia asta. Și faptul că am stat foarte mult împreună, pentru că noi ne-am petrecut practic din prima zi toată viața împreună. Cumva când ai aceiași persoană și la muncă, și acasă, cred că asta dăunează relației”, a mărturisit vedeta în podcast-ul Vorba lu’ Jorge, conform Spynews.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
11 Decembrie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.