Interpretarea emoționantă a micuței Rebeca Rizea, în cadrul emisiunii „Românii au Talent”, a captivat inimile publicului și a juraților. Cu toate acestea, decizia de a nu-i acorda un Golden Buzz a stârnit dezamăgire și controverse.
Scena emisiunii „Românii au Talent” a fost locul unor momente deosebit de emoționante în episodul din 8 martie, când micuța Rebeca Rizea a uimit publicul și jurații prin interpretarea melodică a celebrei piese „Tu n-ai avut curaj” a regretatei Mădălina Manole. Momentul a fost marcat de lacrimi și de o încărcătură emoțională profundă, atât pentru cei din sală, cât și pentru cei din fața micului ecran.
Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, a reacționat imediat la interpretarea uluitoare a micuței Rebeca și la decizia juraților din emisiune. Într-un mesaj adresat acestora, el și-a exprimat dezamăgirea profundă față de faptul că micuței nu i s-a acordat un Golden Buzz, care ar fi însemnat un loc direct în semifinalele concursului. Rebeca, care este considerată o adevărată dublură a Mădălinei, a impresionat prin similitudinea uluitoare dintre timbrul său vocal și cel al celebrei artiste, stârnind un val de nostalgie și emoție în rândul publicului.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Cine va avea grijă de fiica regretatei Rona Hartner? Tatăl vrea să o ia la el: O să urmăm testamentul Ronei...
- Rinda Hartner, acuzații și reproșuri dure la adresa primul soț al regretatei Rina: Scopul lui este să o îndepărteze de familie..
- Mitică Dragomir, cuvinte dure la adresa lui Petre Roman, după ce acesta nu a fost la înmormântarea Mioarei Roman
„Sărbătorile Pascale se termină trist pentru mine! Era prea frumos! Am aflat cu puțin timp în urmă că micuța Mădălina, Rebeca, nu a fost selectată pentru semifinale!
A primit 4 de > în ediția RAT când a cântat, deși toată România a spus că merita Golden Buzz direct în semifinale sau finală!
Au fost mulți care au primit 3 și 4 de >de la jurați și au avut o mică șansă să fie aleși de ei pentru semifinale. Fetița, însă, am aflat că nu a mai fost aleasă! Eu am aflat că fetița nu se află printre cei aleși în semifinală de la mama ei și de la o prietenă care a sunat un prieten din ProTV și care i-a confirmat că Rebeca nu este aleasă! Dacă ar fi fost un adult care ar fi interpretat o piesă de-a Mădălinei nu m-ar fi durut atât de mult, dar să-i tai aripile unei fetițe de numai 8 anișori, e trist!
Citește și:
- Dorința neîmplinită a Ronei Hartner. Ce dorință avea regretata artistă pe patul de moarte?
- Mihai Bendeac, mândru de fratele său! Andrei Bendeac, realizare profesională la clubul sportiv Dinamo
- Alexia Eram, scrisoare emoționantă pentru fratele ei. Aris a reușit cu greu să o citească: Nu m-a lăsat să cedez...
Asta denotă cât de mult au iubit-o colegii ei pe Mădălina! Și mă refer la Andra! Ceilalți trei jurați, niște oameni de carton”, a declarat Marian Manole pentru Click.
Reacția juraților de la „Românii au Talent” a fost una de uimire și emoție profundă în fața interpretării remarcabile a micuței Rebeca. Ei au fost captivați imediat de asemănarea izbitoare dintre timbrul vocal al copilei și al Mădălinei Manole, legendara artistă. Cu toate acestea, decizia lor de a nu acorda micuței un Golden Buzz a stârnit controverse.
„Doamne, ce muzică a lăsat Mădălina Manole. Ce a lăsat în sufletul nostru”, a spus Andra.
Andi Moisescu a adăugat: „Ai o voce și un timbru… deosebite este puțin spus. Este atât de neașteptat să auzi de la o fetiță ca tine… să iasă o voce ca cea pe care am auzit-o încât trebuie să recunosc că mie mi-a luat câteva secunde să îmi dau seama că e pe bune de la tine”.
Citește și:
- Fotografie de colecție cu Dani Oțil, alături de mama și fratele său. Mesajul emoționant al prezentatorului tv
- Cu ce se ocupă, de fapt, fratele lui Dani Oțil: Nu ştiu cum am putut să rezistăm în aceeaşi cameră fără să ne omorâm...
- Alexia Eram a ajuns pe mâna medicilor, după întoarcerea de la America Express! Mesajul transmis de iubita lui Mario Fresh