Setari Cookie-uri

Florin Ristei dezvăluie motivul despărțirii de Naomi Hedman: Mi-e dor de ea...

După mai multe speculații în presă privind separarea celor doi, Florin Ristei a confirmat faptul că nu mai formează un cuplu cu Naomi Hedman. Deși totul părea bine între ei doi, se pare că frumoasa artistă s-a mutat înapoi în Marea Britanie.

Florin Ristei a făcut primele declarații despre despărțirea de Naomi Hedman, femeia cu care a avut o relație de mai mulți ani și cu care s-a logodit în trecut. Despărțirea lor a stârnit numeroase speculații și zvonuri în mediul online, însă artistul a ales să păstreze tăcerea până acum.

Povestea lor de dragoste a început în lumina reflectoarelor, în timpul filmărilor pentru "X Factor", unde Florin era jurat, iar Naomi, concurentă. După încheierea competiției, cei doi au dezvăluit că formează un cuplu, iar relația lor a evoluat frumos. Cu toate acestea, în decembrie 2023, Naomi a șters toate fotografiile cu Florin de pe rețelele de socializare, semn că ceva s-a schimbat ]n povestea lor de iubire.

Întrebat în trecut despre o posibilă despărțire, artistul a evitat subiectul, declarând că este un mister și că nu va oferi detalii. Cu toate acestea, într-un podcast recent al lui Speak, el a confirmat despărțirea, dezvăluind că Naomi a fost nevoită să se mute înapoi în Marea Britanie, iar o relație la distanță nu funcționează în cazul lor.

Citește și:

"Nu funcționează la distanță, știe toată lumea că nu o să funcționeze, dar… de vorbit, vorbim. Dar sunt supărat. Când se încheie împotriva voinței amândurora din motive independente e nasol. Dar ce să facem, frate? O s-o sun după ce terminăm aici că mi-e dor de ea", a mărturisit Florin Ristei.

În ceea ce o privește pe Naomi Hedman, aceasta a postat recent un mesaj cu subînțeles pe contul său de Instagram, lăsând să se înțeleagă că lucrurile nu au evoluat conform planurilor ei, dar că aceste experiențe au făcut-o să ajungă în punctul în care se află acum.

„De multe ori mi-aș dori ca lucrurile să meargă altfel, dar atunci nu aș mai fi persoana din prezent, pe care o iubesc atât de mult”, a fost mesajul postat de aceasta pe pagina ei de social media.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
19 Februarie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.