Setari Cookie-uri

Oana Pellea recunoaște că a ascultat Macarena a Erikăi Isac: Nu e deloc lectură obligatorie...

Cea mai în vogă piesă a momentului, Macarena, a Erikăi Isac este pe buzele tuturor, indiferent că vorbim de aprecieri sau critici. Recent, și actrița Oana Pellea și-a exprimat opinia publică despre piesa respectivă.

Melodia "Macarena" interpretată de Erika Isac a devenit rapid un fenomen pe YouTube, strângând peste 2,7 milioane de vizualizări în doar șapte zile de la lansare și ocupând locul întâi în trending. Cu toate acestea, reacțiile față de piesă au fost diverse, iar recent, Oana Pellea și-a exprimat opinia despre cea mai în vogă piesă a momentului.

Într-un mesaj sincer, Oana Pellea a recunoscut că a ascultat "Macarena", dar a subliniat că preferă să rămână fidelă gusturilor sale "de modă veche". Actrița a menționat că a rezistat doar 30 de secunde și că piesa nu intră în categoria "lectură obligatorie" pentru ea, exprimându-și preferința pentru trupe precum Pink Floyd sau Queen.

Citește și:

„Oh… am ascultat. Să nu rămân în urmă… cu toate că prefer să fiu de modă veche. Am ascultat. Am rezistat 30 de secunde, m-am lămurit. Ai dreptate, Manolea. Nu e deloc «lectură obligatorie» parcă aș rămâne la Pink Floyd sau Queen… deh… modă veche! Lasă-mă așa!”, a scris Oana Pellea, pe pagina sa de socializare.

Artista a pus în discuție ideea că forța și vulgaritatea nu sunt mijloace eficiente de combatere a problemelor sociale, precum violența și abuzurile împotriva femeilor, teme abordate în piesa Erikăi Isac.

„Cine vrea să asculte. Cine vrea să cânte așa… liber! Toți suntem liberi să decidem ce ne place și ce nu, ce alegem și ce nu etc.! Aleg să nu mă intereseze DELOC genul acesta de exprimare! Mesajul poate fi transmis și ALTFEL, nu? Trebuie neapărat un limbaj vulgar… când spun vulgar sunt delicată! Crede cineva că forța se poate combate cu utilizarea forței, vulgaritatea cu vulgaritate, subcultura cu subcultură? Dimpotrivă! Alegerea mea. Punct. Nu comentez o altă alegere și rog să-mi respectați, la rândul dumneavoastră, alegerea. Case closed!”, a încheiat Oana Pellea.

Citește și:

În același timp, Erika Isac, în vârstă de 24 de ani, a devenit cunoscută ca o figură importantă în trapul feminin și a impresionat publicul cu melodiile sale, având o evoluție remarcabilă în emisiuni de talente precum "X Factor". Originară din Constanța, artista și-a consolidat reputația prin piese precum "Regreți", în olaborare cu Adi Istrate, și continuă să își facă simțită prezența în peisajul muzical românesc prin abordarea unor subiecte sociale sensibile.

Vizionare placuta


Kudika
22 Februarie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.