Gina Petru: Cum m-a schimbat cancerul? Iubindu-mă mai mult!

Gina Petru: Cum m-a schimbat cancerul? Iubindu-mă mai mult!
Kudika
22 Iulie 2020

Gina Petru este pacientă cu cancer ovarian. Problemele au început în anul 2015, la sfârșit de noiembrie, dar credea că are ceva banal, nu o tumoră de 16 cm, așa cum urma să afle în ianuarie. I-a fost teamă să facă chimioterapie și a refuzat initial. A trecut prin două operații și a acceptat că este singurul tratament care o poate ajuta. S-a simțit foarte rău după fiecare cură, a făcut inclusiv șoc anafilactic la una dintre curele de chimio. În ciuda stării de rău, nu s-a dat bătută. Spune că viața merită trăită și nu a mai privit cancerul ca pe o boală, ci ca pe o răceală care va trece în curând.

Cum ați aflat de boală?

Am simțit că este ceva în neregulă, după care am fost la medic și mi s-a confirmat, mi s-a spus că am o tumoră de 16 centimetri pe ovarul stâng. Am început un tratament naturist, dar ținând tumora sub observație la medic. La două-trei săptămâni mă duceam și făceam control.

Ce simptome aveați?

Era o incontinență urinară. Am luat un tratament atunci și au fost câteva zile fără nicio problemă, după care au revenit. Atunci am hotărât să merg la medic să văd despre ce e vorba.

Care a fost traseul între diagnostic și decizia de tratament?

Pe 25 ianuarie 2015 am mers la medic, la profesorul Herghelegiu . Mi-a confirmat că tumora este maligna, pe ovarul stâng și am încercat să merg pe diverse tratamente. Nu se întâmpla nimic. Nu creștea, dar nici nu dădea înapoi.

Dar medicul ce tratament v-a dat initial?

Probabil eram foarte bulversată că nu știu dacă mi-a dat vreo recomandare în momentul acela. Oricum, știu că trebuia să ajung la operație. Asta era clar. Am stat până în luna august. Atunci au vorbit copiii mei la spital la Fundeni cu domnul profesor Straja și s-a luat decizia să mă operez. Inițial a fost vorba că îmi face histerectomie totală, doar că în momentul operației au spus că nu s-a putut face histerectomie pentru că era mult prea împrăștiat peste tot și nu a făcut altceva decât să ia pentru anatomo-patologic. Băieții mei i-au spus domnului doctor să îmi spună care este situația, au zis că sunt destul de cerebrală și să nu ascundă de mine situația, așa că, după ce am aflat ce s-a întâmplat pe masa de operație, la recomandarea medicului, am început chimioterapia. Primele ședințe. Am făcut chimioterapia și a urmat a doua operație.

Câte ședințe de chimioterapie au fost?

Au fost șase serii, adică la trei săptămâni faci cura de chimioterapie, care durează trei zile. Asta în condițiile în care ies analizele bune. Se întâmplă să nu iasă întotdeauna bine.

Ce urmări au avut ședințele de chimio?

Am stat bine cu capul și cu credința în Dumnezeu, cu multă credință în Dumnezeu am reușit să gestionez situația. Stările nu sunt ușoare, dar eu am mers și la serviciu după chimioterapie. Deci făceam chimioterapie și mergeam la serviciu. M-a ajutat serviciul foarte mult.

A picat și părul?

Eu aveam părul mult mai lung. Înainte să încep chimioterapia, m-a dus băiatul cel mic la un salon să mă tundă și m-au tuns cum sunt acum, bob, ca să mă obișnuiesc, să nu fie șocul prea mare. După două săptămâni, cum s-a încheiat prima ședință, a început să cadă.

Spuneați de a doua operație.

Da. A doua operație a fost pe 25 martie, chiar de Bunavestire. A fost un mare semn pentru mine. Operația a însemnat histerectomia totală. După operație, am mai făcut chimioterapie. Inițial era vorba de 3 ședințe, dar după acestea trei, medicul mi-a recomandat să mai fac, să mai continui cam până la șase. Numai că la a cincea serie am intrat în șoc anafilactic. Eu nu mi-am dat seama. Neștiind cum reacționează corpul și care sunt simptomele, nu știam ce e. Cum s-a manifestat la mine? Strănutam, mă mânca nasul, mă mâncau palmele. Atunci am întrerupt chimioterapia. Am făcut a cincea ședință și gata.

Ce ați transmite femeilor care se găsesc în momentul deciziei de alegerea tratamentului?

Tratamentul trebuie urmat. Deci cred că asta este clar. Nu este ușor, dar trebuie urmat. Apoi, contează credința în Dumnezeu. Nu ai altă variantă. Trebuie să faci tot ce este posibil și ce te îndrumă medicii să faci.

V-a fost greu să decideți că acesta este tratamentul?

Nu pot să vă spun că este ceva ușor. Chiar nu este ușor. E greu momentul, dar știi clar că ăsta este drumul. Din auzite, poate fi ușor. Când treci prin chimioterapie, nu mai este la fel de ușor, dar nu este ceva ce nu poți trece prin ea.

În ce măsură credeți că ajută stilul de viață în momentul de față pentru a gestiona boala și a crește șansele de vindecare?

Trebuie să te iubești mai mult pe tine. Trebuie să te iubești pe tine și să faci lucruri pe care nu le-ai făcut pentru că spui că nu ai timp. Eu o spun din punctul meu de vedere. În general, noi, femeile suntem ocupate: curățenie, mâncare, copii. Contează foarte mult să ne iubim și noi, să ne iubim mai mult pe noi și să privești viața altfel, trebuie să te bucuri de orice, de un moment, uite, în parc și să stai să te uiți la natură, să te bucuri de lucrurile mărunte. Asta e părerea mea. Că lucrurile marunte trebuie să le vezi și să te bucuri de ele, de orice îți dă Dumnezeu în fiecare moment.

Ce considerați că vă este momentul de față cel mai de ajutor?

Cel mai de ajutor îmi este Dumnezeu, care este tot timpul lângă mine, lângă noi. Apoi mai este faptul că am serviciu. Faptul că am un nepot, că am copii și mă bucură foarte mult. Și serviciul mă bucură foarte mult pentru că în momentul în care iau contact cu foarte multă lume și interacționez, mă simt foarte bine și îmi place să am o activitate și da, nepotul mi-a schimbat foarte mult viața. E o minunăție de băiat.

Care a fost cea mai rea parte a bolii?

Probabil că tot chimioterapia. Probabil că în general tot chimioterapia, e o transformare în corpul tău. Nu mai ai păr, lumea te privește diferit când te vede fără păr. Eu nu am făcut din asta o tragedie. Mi-am pus perucă, am purtat și batic. Pe multe femei le afectează acest aspect.

Cum a primit familia vestea?

Destul de greu, dar m-au susținut foarte mult. Au fost și ei destul de optimiști. Mai greu a fost pentru mama mea, pe care nu o mai am de un an de zile. Pentru ea a fost greu pentru că și sora mea în anul 2010 a avut aceeași problemă, tot la ovarul stâng. Pentru ea a fost foarte dureros, deși nu a arătat-o.

Ce mesaj aveți pentru femeile care se confruntă cu un diagnostic similar și nu știu pe ce drum să apuce?

Sfatul meu este să creadă în Dumnezeu că se pot vindeca. Avem medici foarte buni. Important este să nu cazi. Să te gândești foarte bine și să fii foarte, foarte pozitiva. Deci în momentul când începi să gândești negativ: aoleu, că mor, atunci nu îți va fi bine, oricât de greu ți-ar fi. Important este să lupți și să faci ceea ce spun medicii pentru că știu ce spun și să te lași pe mâna lui Dumnezeu. Deci după ce te lași pe mâna lui Dumnezeu, să te lași pe mâna medicilor. Ei ne ajută foarte mult.

Cum v-a schimbat cancerul?

Cum m-a schimbat cancerul? Iubindu-mă mai mult. Am învățat să am mai multă grijă de mine. În viață, nu totul se rezumă la curățenie, la mâncare, la lucrurile pe care le făceam. Nu ieșeam să mă plimb, să fac ceva ce îmi place. M-am pus pe mine pe primul loc.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri