Setari Cookie-uri

Povestea rochiei în croială A-line: ce să știm despre ea

Istoria modei ascunde diverse lucruri interesante și pline de detalii picante. Termenul A-line desemnat pentru a descrie o croială aparte a rochiilor a fost supus unor căutări prin arhive și am aflat cum, unde și când a început povestea acestui model de design.

Rochiile în croială A-line se remarcă printr-o formă triunghiulură care îmbracă elegant silueta. În partea de sus sunt fixe și îngustează bustul, pentru ca din talie să permită o formă extinsă - practic o structură asemănătoare cu litera A în majusculă: îngustă în partea de sus și largă de la șold, până spre genunchi sau la tălpi, în funcție de lungime.

Originile termenului A-line

Francezul Christian Dior este primul care a introdus termenul în vocabularul fashion. În 1947 lansa colecția The New Look și făcea, involuntar, un pas important pentru vestimentația feminină când se impuneau corsete, fuste grele cu mobilitate redusă. Practic își făcea un nume la nivel global.

Câțiva ani mai târziu designerul atribuie termenul unei colecții din 1955 (vezi foto jos stanga) și schimbă jocurile pentru o formă mai liberă, mai tinerească a îmbrăcămintei pentru femei.

Citește și:

În acea perioadă dedicase, colecții asemănătoare și hainelor schițate în formă de H și Y, însă doar cele în formă de A au lăsat ecouri.

istorie rochii forma A

Evident că femeile au purtat de secole rochii și fuste în diverse forme, înainte de a exista o definiție a vreunui pattern. Un precursor al A-line ar fi moda de la casa regală din vremurile elisabetane - piept plat și fusta largă. În perioada Rococo se foloseau diverse inele pentru a crea un stil panier, desigur o metodă extremă a A-line. Fast-forward și în secolul XX, femeile și bărbații, deopotrivă, căutau să se elibereze de restricții.

Vezi rochii A-line de firmă

Cu o influență majoră în anii ‘50, Dior devenea un punct de reper, mulți urmărind defilările de la Paris pentru a afla influențele și pentru a cunoaște viitoarele direcții în modă, revista Vogue remarcând popularitatea acestora.

Citește și:

Exemplul făcut de Dior pentru rochiile în croială A s-a impus rapid mai ales grație succesului.

O schimbare dramatică a fost făcută în ‘58 când Yves Saint Laurent, succesorul lui Dior pentru aceeași casă de modă, promova silueta trapezoidală, rochiile devenind extreme. Liniile structurale confereau o notă modernă, rămânând o alegere clară în rândul femeilor până la mijlocul anilor ‘70. Timp de un deceniu acest tip de croială a avut o formă redefinită, mai degrabă una cu aspect retro, rochiile și tunicile căzând lejer printr-o linie exagerată de la umeri.

O resuscitare a acestui gen de rochii s-a făcut în anii ‘90 când acest trend imita un stil disco, cu mâneci înguste și umeri montați.

Citește și:

Moștenirea rochiilor A-line

Un design foarte căutat mai ales în rândul viitoarelor mirese, rochiile în formă de A au devenit, într-un fel sau altul, sinonime cu rochiile de prințesă, ca de bal. Asocierea a fost făcută pentru că actrița Grace Kelly, devenită ulterior Prințesa Grace de Monaco a purtat-o și a propulsat-o la statutul de icon.

Printre cele mai plăcute avantaje promise de rochiile A-line se numără: un aspect mai înalt, adăugarea de curburi feminine figurilor drepte, accentuarea liniilor largi ale taliei și ascunderea imperfecțiunilor.

poveste rochii A-line

Rochii de mireasa A line de designer

Siluetele îmbrăcate în rochii sau fuste în formă de A înseamnă, dacă vreți, un curs despre cum să adopți o ținută conservatoare, dar minimalistă și colorată în patternuri dintre cele mai interesante.

Citește și:

Diversele variații actuale includ: slim (partea de jos este mai apropiată de corp), full (o parte mai voluminoasă la fusta taliei). Doar că ne place să credem că regulile sunt făcute pentru a fi … îmbunătățite.

În prezent astfel de schițe de haine sunt considerate clasice, detaliile și diversele ornamente putând scoate din anonimat orice alegere. Nouă ne place pentru că lasă o impresie plăcută și spectaculoasă tocmai prin ceva aparent banal.

Foarte apreciat în rândul doamnelor și domnișoarelor, modelul de rochii în formă de A este prioritar în alegeri pentru că va arăta frumos pe orice siluetă indiferent de forma corpului, ascuzând imperfecțiuni precum umeri lați sau solduri mari.

Plus că multe propuneri din magazinele online vin în întâmpinare cu rochii care sunt potrivite seara la diverse evenimente pretențioase sau ziua la birou sau pentru ținute casual.

Citește și:

Sursa foto: unsplah, pixabay, instagram (defunctfashion, delhispearman)

Vizionare placuta


Kudika
7 Martie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.