Setari Cookie-uri

Fosta soție a lui Răzvan Simion, viitor psiholog! Diana a absolvit Facultatea de Psihologie

Fosta soție a lui Răzvan Simion, Diana, a absolvit Facultatea de Psihologie la Timișoara și se pregătește pentru o carieră în acest sens.

Fosta soție a lui Răzvan Simion, Diana, a împlinit recent un obiectiv important în viața ei, absolvind Facultatea de Psihologie la Timișoara. Diana s-a mândrit cu această realizare pe rețelele de socializare, recunoscând că cei trei ani de studiu nu au fost ușori și exprimându-și recunoștința față de cei care au susținut-o.

Ea a dezvăluit, printr-o postare pe rețelele de socializare, că a absolvit Facultatea de Psihologie din Timișoara cu o medie de 9.90. Diana a mulțumit familiei care a sprijinit-o și profesorilor care au ajutat-o în cei 3 ani de studiu.

"Cel mai frumos cadou de ziua mea pe care mi l-am oferit vreodată este absolvirea facultății de psihologie cu media 9,90. Astăzi, una dintre dorințele care m-au însoțit constant de-a lungul vieții mele, cum te însoțește prin viață un bun prieten, pe care îl simți lângă ține chiar și atunci când nu este acolo, a devenit realitate. Am muncit enorm în acești trei ani, dar am și crescut pe măsură, și sunt mândră nu numai pentru realizările mele, ci și pentru că pot spune asta fără să mă simt ridicol, cum m-aș fi simțit în trecut. Am întâlnit pe acest drum profesori și mentori extraordinari, de la care am învățat și învăț enorm, și nu pot decât să le mulțumesc cu recunoștință pentru tot.", a scris fosta soție a lui Răzvan Simion.

Citește și:

Ea a continuat prin a dezvălui că și copiii ei trec prin două mari încercări în prezent. Fiul ei a susținut examenele pentru Evaluarea Națională, iar fiica ei, Ianca, se pregătește pentru examenul maturității. Diana a subliniat că le datorează celor doi copii mulțumiri pentru răbdarea și înțelegerea pe care le-au arătat față de mama lor studentă. De asemenea, ea a menționat că soțul ei, Radu Biță, a fost sprijin constant în această călătorie a studenției.

Diana Simion s-a căsătorit cu Radu Biță

În noiembrie 2020, Diana Simion s-a logodit cu Radu Biță, un afacerist din Timișoara. Deși se cunoșteau de 20 de ani, au decis să devină un cuplu abia în 2019, iar în 2021 și-au oficializat relația prin căsătorie.

Cei doi s-au cununat civil în data de 4 august 2021, într-o ceremonie organizată în orașul lor natal. Anunțul oficial a fost făcut de către Radu Biță pe pagina sa de Facebook, unde a scris: "Da. Suntem o familie!", alături de mai multe imagini de la fericitul eveniment.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
22 Iunie 2023
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.