Setari Cookie-uri

Teo Trandafir și-a pierdut memoria, după 5 anestezii generale: Am învățat, din nou, culorile...

Teo Trandafir, cunoscută pentru energia ei pozitivă și prezența vibrantă pe micile ecrane, și-a deschis sufletul și vorbește despre una dintre cele mai dificile bătălii ale vieții sale: pierderea memoriei în urma a cinci anestezii generale consecutive

Teo Trandafir și-a dezvăluit povestea cutremurătoare a momentului în care a fost la un pas de a-și pierde viața și identitatea. Acum mai bine de 10 ani, Teo s-a confruntat cu o luptă crâncenă pentru supraviețuire, în urma diagnosticului de pancreatită acută necrozată în anul 2011. Transportată de urgență la Viena, Austria, pentru două intervenții chirurgicale, vedeta a traversat un adevărat coșmar medical care i-a șters memoria și i-a pus viața în pericol.

În cadrul podcastului "Gând la gând cu Teo", unde împărtășește povești și experiențe de viață, Teo Trandafir a dezvăluit cum cele cinci anestezii generale efectuate într-o perioadă scurtă de o lună și jumătate au dus la pierderea completă a memoriei sale. Într-o mărturisire sinceră și emoționantă, Teo a împărtășit că a trebuit să înceapă de la zero, reînvățând culorile, numerele și chiar identitatea sa.

Citește și:

„Eu mi-am dat seama că oamenii din jurul meu au suferit pe alocuri, mult mai mult decât mine, pentru că eu puteam să duc, înțelegeam durerea, o gestionam, înțelegeam că nu mai am memorie deloc, că mi s-a șters tot hardul, că nu știu dacă sunt bărbat sau femeie, că nu știu cum mă cheamă, că nu știu dacă am copii, dar cumva îmi spuneam că trebuie să fiu calmă, că de undeva o să se ivească ceva, pentru că eram în singurătate. Eu nu știam nimic despre mine și multe dintre lucrurile care mi se întâmplaseră până atunci s-au dus. Sunt oameni cu care mă întâlnesc și îmi sar de gât cu drag și eu nu știu cine sunt, nici azi, dar am recuperat, am învățat, din nou, culorile, am învățat numerele, textele Beatles, am luat-o de la început. Mi-am luat un radio care rula doar melodii Beatles și am ascultat luni întregi până când am recuperat toate textele, pe care le uitasem complet. Am făcut cinci anestezii generale într-o lună jumătate și asta îți face creierul praștie. La un moment dat, eu am abandonat. ”, s-a confesat Teo Trandafir.

Citește și:

Recuperarea a fost un proces lung și anevoios, iar Teo a avut parte de momente de cumpănă în care a simțit că trebuie să renunțe. Totuși, sprijinită de dragostea celor din jur, a reușit să învingă obstacolele și să-și recapete identitatea și să se întoarcă la viața ei.

Vizionare placuta


Kudika
16 Februarie 2024
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.