Parerea lui Radu: In sala aceea de asteptare, l-am rugat pe Dumnezeu sa-l aiba in grija

Foto: Andrey_Popov, Shutterstock

Trebuie sa ma credeti pe cuvant, ca sunt om de cuvant, adica scriu. Ma pregateam sa povestesc despre cum este sa ajungi tata pentru a treia oara in 33 de ani de viata. Deschisesem laptopul sa scriu. Cand in cafeneaua unde sunt, trece pe langa mine chiar doctorul care mi-a adus alaltaieri copilul pe lume. Si cred ca e intamplator. Pentru ca nu i-o fi facut Dumnezeu drum pe aici doar ca sa-mi iasa mie ce scriu mai bine.

Ce vreau sa spun e ca se mai intampla si lucruri fara semnificatie. Ca tindem tot timpul sa dam amploare. Exista si lucruri fara semnifactie, sa te mai relaxeze, ca nu poti sta mereu in vibratia asta a decriptarilor de intelesuri. Dar cand esti in sala de asteptare, cand urmeaza sa fii tata, cand esti tu cu gandurile tale, cu ingrijorari si visuri aruncate una in alta, cand esti acolo si timpul trece greu si ideile devin multe, in sala aceea a asteptarilor in viata, acolo totul capata sens si semnificatii. Cand stau trei tati pe scaune, unul langa celalalt, fiecare asteptandu-si noua viata, pare totusi ca e si putin destin acolo. Cand langa ei e altul, usor agitat, venit cu un avort, credeti-ma, e o imagine. Cu ea voi trai multa vreme in minte. Trei asteptand noua viata si unul dorind-o cu orice pret pe cea veche.

Am mai fost de doua ori in sala aceea. Alta, dar aceeasi. Langa alti tati, dar tot aceia. Ca desi intelegem lucrurile in mod diferit, trairile acestea sunt aceleasi. Pe acele scaune se aseaza zilnic oameni diferiti, ce-si negociaza absolut aceleasi trairi, fiecare in felul sau de a fi. Trairile sunt aceleasi, dar cred ca gandurile difera. Sa va zic la ce ma gandeam eu. Dar la final. Putina rabdare. Asta-ti cere Dumnezeu, cand iti da 9 luni, sa astepti.

Toate spitalele acestea spre care privim cu ingijorare poarta in ele povestile noastre de viata. Cand treceti pe langa ele, ganditi-va la asta. De acolo incepem.

Aveam sa aflu putin mai tarziu, ceva ce mama avea sa-mi povesteasca. Pe scarile pe care am alergat doua zile la rand cu tot felul de lucruri ce trebuiau duse, cu 33 de ani in urma alerga mama. Aflase ca este insarcinata, nu existau telefoane mobile sa se bucure cu cineva impreuna, asa ca asta a decis sa faca, sa urce scarile si sa le coboare. De fericire. Mi-ar placea ca baiatul meu, peste 30 de ani cand va incepe sa fie cineva in viata, cumva sa dea peste acest articol scris in timp ce intamplator trecea pe langa mine doctorul care l-a adus pe lume, si sa stie de la mine ca, in sala aceea de asteptare, l-am rugat pe Dumnezeu sa-l aiba in grija.

Foto prima pagina: TZIDO SUN, Shutterstock

Radu Buzaianu
11 Iunie 2017

Urmareste-l pe Radu Buzaianu

Radu Buzăianu se ocupă seara la televizor de politicienii care-i fac viața grea, iar în timpul zilei, de cei 3 copii pe care-i are să-i facă viața un loc mai bun și mai cu sens. Din ce...