Setari Cookie-uri

Concurs de frumusete

Banala si mult prea apreciata formula care irita din ce in ce mai mult spectatorul concursurilor de miss, "frumusetea interioara"...

Banala si mult prea apreciata formula care irita din ce in ce mai mult spectatorul concursurilor de miss, “frumusetea interioara”, nu este numai un cliseu care se bucura de o popularitate covarsitoare, ci a ajuns sa inglobeze o suma de abilitati si laturi ale personalitatii participantelor la astfel de competitii.
Nu de putine ori am asteptat cu rasuflarea taiata desemnarea celei mai frumoase femei de pe planeta pentru a constata cu dezolare ca reala castigatoare nu corespunde intru totul preferintelor noastre estetice si ca o multime de alti factori au propulsat-o pe aceasta in varful piramidei frumusetii.

Probele care vizeaza talentele deosebite ale participantelor, intrebari fie de cultura generala, fie legate de natura concursului sunt menite sa testeze in general personalitatea candidatei. Raspunsul acesteia va contine indubitabil sintagma “frumusete interioara”, ideea fiind aceea ca frumusetea interioara prevaleaza frumusetii fizice, vizibile cu ochiul liber. Nu trebuie mers atat de departe incat sa afirmam ca aceea care castiga este complet dizgratioasa, lipsita de atribute fizice, dar in niciun caz nu este modelul acela palpabil de perfectiune trupeasca, aproape ireala, la care ne-am astepta. Perspicacitatea, inspiratia de moment, carisma, modestia sunt calitati care daca dubleaza o infatisare placuta pot substitui o aparitie tulburatoare si ii pot conferi posesoarei statutul de castigatoare a concursului de frumusete. Frumusetea este in fond o chestiune care vizeaza subiectivitatea juriului in ciuda conditiilor imperative care privesc masurile binecunoscute 90-60-90. Se incearca o selectare a concurentelor pe baza acestui etalon insa individualitatea fiecareia este evident pusa in valoare prin fizionomie pe baza careia se fac in general si departajarile.

De asemenea, un alt aspect care ne poate retine atentia este acela ca organizatorii concursurilor de frumusete incearca sa echivaleze in buna masura atributele fizice superlative cu cele spirituale, temperamentale si sa descopere persoane complexe care sa poata contrazice mitul despre ignoranta femeilor frumoase.

O Miss Univers/ World veritabila nu mai reprezinta doar un simbol al frumusetii mondiale, este si o ambasadoare a nobletii sufletesti, care se dedica actelor de binefacere, incurajeaza educatia si acumuleaza o vasta experienta culturala prin calatoriile numeroase pe care le intreprinde in cele mai diverse zone ale globului. Frumusetea presupune deci un cumul de alte calitati, un melanj de bogatie sufleteasca si de perspicacitate, de agilitate si de modestie, toate puse in slujba unei imagini fizice diafane sau cel putin a unei imagini care ne retine admirativ privirea pentru cateva minute.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
27 Iunie 2007
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.