Bianca Brad

Interviu realizat de Radu Buzaianu

Bianca Brad vine de pe vremea aceea, nu de mult mai demult, cea in care femeile frumoase de la televizor erau si destepte. N-a trecut asa mult de atunci, doar ca dinamica schimbarii e mare. Bianca Brad are un tip de fericire in felul ei de a fi, pe care v-o propun si voua oricand. Deci Bianca Brad, despre cum sa fii fericit in viata.

Suntem prieteni pe facebook, pari cea mai fericita de pe newsfeedul meu. De ce crezi?

Probabil ca se datoreaza faptului ca zambesc in majoritatea pozelor pe care le postez si care sunt insotite de mesaje pozitive. Partea buna este ca eu chiar cred in acele mesaje! Nu le postez ca sa dau bine. Partea si mai buna este ca incercarile prin care am trecut, in loc sa ma inraiasca sau sa ma acreasca, mi-au dat puterea sa vad binele din orice rau, sa ma bucur de toate si sa apreciez tot ce mi se da!

Si totusi, dintre cele care te scot din sarite zi-mi ce te scoate din sarite cel mai tare?

Cel mai tare ma enerveaza pisolageala! Dar asta e un nimic... Daca ma intrebi despre aspectele importante si apropo de Facebook, ma socheaza usurinta si agresivitatea cu care, din pacate, foarte multi oameni ii ataca, ii jignesc sau ii iau in deradere pe cei cu a caror parere nu sunt de acord! Si ma intristeaza rautatea gratuita, lipsa de empatie si de toleranta...

Cum esti acum si nu erai in anii 90, cand ai devenit celebra?

Eram si atunci, si inca sunt emotiva, doar ca in timp am invatat sa-mi controlez emotiile, sa am incredere in mine si, cireasa de pe tort este ca acum nu ma mai afecteaza parerea altora despre mine. Asta deoarece am inteles ca nu poti sa-i impaci pe toti, totul tinand de perceptia si de sistemul de valori al fiecaruia. Cel mai mare castig este acela ca de unde ma consideram atee, acum am o relatie foarte stransa cu Dumnezeu.

Iti lipseste celebritatea de atunci?

Intr-o vreme, am suferit ca, dupa ce m-am intors in tara, nu reuseam sa patrund in show-biz. Mai rau decat atat, am avut parte de o mare dezamagire cand o televiziune privata mi-a furat ideea unui show, pe care i-o propusesem si despre care am si discutat cum sa o realizam. Din pacate, dupa cateva intalniri cu ei, au "amutit", iar la cateva luni a aparut emisiunea, cu unele modificari si cu o alta prezentatoare...M-a bulversat rau acea experienta, careia i-au mai urmat si altele neplacute. Evident ca am fost revoltata si frustrata... Din fericire, mi-a trecut si, oricat de urate au fost acele experiente, dorul de emisiunile de calitate si de filmari, a ramas.

De ce-ti e dor, Bianca?

Mi-e dor de gusturile copilariei; mi-e dor de anii de liceu; mi-e dor de filmari, de atmosfera si emotia de pe platoul de filmare fie din televiziune, fie de la filmele de lung metraj, mi-e dor de proiectele muzicale...dar nu cu regret, ci cu bucurie si recunostinta ca am avut parte de asa ceva.

Citeste si:

Peste 20 de ani, ce crezi ca-ti va lipsi dintre cele de acum?

Nu mi-am pus problema, dar sigur imi va fi dor de mama, care acum are o varsta inaintata; probabil ca o sa-mi fie dor de Luca, la varsta pe care o are acum, cand inca este copilaros si probabil de diverse activitati fizice pe care varsta nu-mi va mai permite sa le fac...

Ce-ti este cel mai greu?

Hmmm...sa fac.

Pe Luca, baiatul tau, ce l-ai invat in primul rand?

Caut sa-i insuflu toate valorile in care cred cu tarie: respectul fata de cei din jur dar si fata de el, toleranta, iertarea, increderea in fortele proprii si sa fie un om de incredere; sa aiba curaj, sa faca haz de necaz.

Dar tu ce-ai invatat de la el?

Mi-a reamintit cum este sa traiesti clipa, sa te bucuri cu tot sufletul de lucrurile mici precum si ce este mai important in viata...si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Zi-mi o zi frumoasa, dintre cele pe care le petreceti impreuna.

Trezitul de dimineata, rasetele si discutiile de peste zi, cititul sau vizionarea unui film, impreuna, povestile si rugaciunile spuse seara inainte de culcare...pentru mine, toate clipele si zilele petrecute cu el sunt frumoase, chiar si alea in care ne mai suparam din diverse motive. In astfel de zile/momente am grija sa-i spun ca faptul ca sunt suparata pe el, nu schimba cu nimic, faptul ca il iubesc. Imi place la nebunie sa-l imbratisez si sa-l pup cu foc, iar cand face si el la fel, imi doresc sa opresc timpul in loc pentru o vreme. Intr-un fel, chiar fac asta, pastrandu-le in inima mea...

Sursa foto: Facebook

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Google Twitter

Aboneaza-te la Kudika sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Bianca Brad: Am invatat sa-mi controlez emotiile si sa am incredere in mine.

Vrei sa primesti zilnic cele mai interesante articole? Urmareste-ne pe Facebook!